Înmormântarea lui Isus

Când Pilat a aflat că Isus murise, a întrebat soldații dacă erau siguri de aceasta. Da, erau. Dacă L-ar fi văzut pe Nazarinean în spasme, dacă ar fi auzit măcar un geamăt, ei I-ar fi rupt picioarele ca să-I grăbească sfârșitul. Dar nu a fost nevoie. Lovitura cu sulița a spulberat toate îndoielile. Romanii știau să-și facă datoria. Și datoria lor a fost îndeplinită. Au desprins  cuiele, au coborât trupul de pe cruce și l-au dat lui Iosif și Nicodim.

Iosif din Arimateea. Nicodim fariseul. Ei au stat în scaunele puterii și au deținut poziții cu influență. Oameni înstăriți și oameni cu putere socială. Dar ei ar fi negociat totul pentru o singură răsuflare din trupul lui Isus. El le răspunse la rugăciunea inimilor lor, rugăciune pentru Mesia. Pe cât de mult Îl doreau soldații mort, mai mult acești oameni Îl doreau viu.

În timp ce-I ștergeau sângele de pe barbă, nu știți că ei ascultau să vadă dacă nu cumva respiră? În timp ce-I înfășurau mâinile, nu știți că ei sperau ca El să aibă puls? Nu știți că ei căutau viață?

Dar nu au găsit-o. Așa că ei fac ceea ce se așteptau să facă pentru un om mort. Îi înfășoară trupul cu pânze curate și Îl așează în mormânt. Mormântul lui Iosif. Gărzile romane se așează să păzească trupul mort. Iar sigiliul roman este aplicat pe piatra mormântului. Timp de trei zile nimeni nu are voie să se apropie de mormânt.

Dar sosește ziua de Duminică. Și cu Duminica vine și lumina – o lumină din mormânt. O lumină strălucitoare? O lumină blândă? O sclipire? Plutind? Nu știm. Dar era o lumină. Pentru că El este lumina. Și cu lumina vine viața. Chiar pe când întunericul a fost alungat, acum decăderea este răsturnată. Cerul suflă și Isus răsuflă. Pieptul Lui crește trăgând aer, buzele de ceară se deschid, degetele de lemn se ridică, supapele inimii șuieră și închieturile se îndoaie. Și în timp ce ne imaginăm acest moment, stăm cu teamă în venerație. Stăm nu pentru ceea ce vedem, ci pentru ceea ce știm… Noi știm că atunci când Isus a înviat din morți, a fost semnul de final al morții-ca-sfârșit. Niciodată moartea nu va mai avea ultimul cuvânt. Când Isus a murit, “in adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.” (Romani 6:5-9)

trad. Cristina Chirculescu

Ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce

Pe deal este tăcere acum. Nu e liniștit, dar e tăcut. Pentru prima dată din zi nu mai este gălăgie. Vociferările au început să scadă când a căzut întunericul – acel întuneric din miezul zilei ce te lasă perplex.  Ca apa ce stinge focul, umbrele întunericului au stins ridicolul. Gata cu batjocurile. Gata cu glumele. Și în scurt timp, gata cu batjocoritorii. Unul câte unul cei ce priveau s-au întors, începând să coboare.

Adică toți privitorii, în afară de mine și tine. Noi nu am plecat. Noi am venit să învățăm. Și astfel, noi  am mai zăbovit în semi-întuneric și am ascultat. Am ascultat soldații înjurând, trecătorii întrebând și femeile plângând. Dar mai presus de toate am ascultat trio-ul de oameni pe moarte, gemând. Gemete răgușite, guturale de sete. Ei gemeau cu fiecare rotire a capului și fiecare articulație a picioarelor. Dar în timp ce minutele deveneau ore, aceste gemete se micșorau. Cei trei păreau morți. După cum nu mai respirau, ai fi crezut că erau morți. Apoi El a strigat. De parcă cineva I-ar fi smuls părul, Și-a trântit capul de plăcuța de lemn cu semnele Numelui Său, și a strigat. Ca un cuțit ce taie perdeaua, țipătul Lui a tăiat întunericul. Stând drept atăt cît Îi permiteau cuiele, El a strigat ca unul ce strigă după un prieten pierdut: “Eli!” Vocea Lui era răgușită, aspră. Lumina torțelor aprinse se reflecta în ochii Lui larg deschiși. “Dumnezeul Meu!” Ignorând vulcanul durerii ce izbucnea, El s-a împins în sus până ce umerii Îi erau mai sus decât mâinile străpunse. “De ce M-ai părăsit?” Soldații se uitau fix. Plânsul femeilor a încetat. Unul dintre farisei spuse rânjind sarcastic „Îl strigă pe Ilie.”

Nimeni nu mai râdea.  El întrebă strigând la Cer, și te-ai cam aștepta ca Cerul să răspundă. Și se pare că a făcut-o.. Pentru că fața lui Isus s-a liniștit, și lumina după-amiezii a izbucnit în timp ce El spunea ultimele cuvinte: “S-a isprăvit. Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez Duhul.” Pe când își dădea ultima suflare, pământul se cutremură. O piatră se rostogoli și un soldat se împiedică. Apoi, la fel de brusc cum tăcerea a fost ruptă, ea la fel  s-a  întors. Și acum totul e liniștit. Batjocura a încetat. Nu mai este niciunul care să-și bată joc. Soldații sunt ocupați să curețe locul. Au venit doi oameni. Îmbrăcați bine,  cu gânduri bune, le este dat trupul lui Isus.

Dumnezeu aleargă către tine.

Înseninează-ţi ziua cu imaginea lui Dumnezeu alergând către tine.

Când patriarhii Lui au crezut, Dumnezeu i-a binecuvântat. Când Petru a predicat sau Pavel a scris sau Toma a crezut, Dumnezeu a zâmbit, dar nu a alergat.

Acest verb (a alerga) a fost păstrat pentru povestea fiului risipitor. „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20)

Dumnezeu aleargă atunci când vede pe fiul venind acasă de la troaca de porci. Cînd o persoană cu vicii se îndepărtează de drumul lui. Când tinerii părăsesc petrecerile.  Când cel ce doreşte să avanseze în funcţii se retrage, când cei ce fac spiritism se întorc de la idoli, materialiştii de la lucruri, ateii de la necredinţă, cei din elită de la auto-promovare…

Când fiii risipitori se întorc abia târându-se, Dumnezeu nu poate sta liniştit. În sala tronului din Cer se aud paşi umblând, iar îngerii privesc în linişte în timp ce Dumnezeu Îşi îmbrăţişează fiul.

Dacă te întorci la Dumnezeu, atunci şi El aleargă în întâmpinarea ta.

trad. Cristina Chirculescu

From Great Day Every Day:
Navigating Life’s Challenges with Promise and Purpose
Copyright (Thomas Nelson, 2012) Max Lucado
Previously published as Every Day Deserves a Chance

Dumnezeu ascultă.

  Poţi discuta cu Dumnezeu fiindcă El te ascultă. Vocea ta contează în Cer. El te ia în serios. Atunci când te afli în prezenţa Sa, cei ce sunt de faţă se întorc spre tine ca să-ţi audă vocea. Nu trebuie să te temi că vei fi ignorat. Chiar dacă te bâlbâi, chiar dacă ceea ce ai de zis nu impresionează pe nimeni,  Îl impresionează pe Dumnezeu – iar El ascultă. El ascultă durerile celor bătrâni din casele de odihnă. El ascultă mărturisirea tristă a unui condamnat la moarte. Când un alcoolic cere milă, când un soţ sau soţie cere îndrumare, când un om de afaceri intră într-o biserică, Dumnezeu ascultă.

Cu atenţie. Cu multă atenţie. Rugăciunile sunt onorate ca nişte bijuterii preţioase. Curăţite şi pline de putere, cuvintele se înalţă cu un miros plăcut Domnului. „Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerilor către Dumnezeu.” Incredibil. Cuvintele tale nu se opresc până când ele nu ajung la tronul lui Dumnezeu.

Apoi, îngerii „ umplu vasul de tămâie cu focul din altar şi îl aruncă pe pământ.” (Apoc.8:5). Doar o chemare, şi flota Cerului apare. Rugăciunea ta pe pământ este activată de puterea lui Dumnezeu în Cer, şi „facă-se voia lui Dumnezeu precum în Cer aşa şi pe pământ.”

Tu eşti cineva special pentru Împărăţia lui Dumnezeu.  Tu ai acces la focul lui Dumnezeu. Rugăciunile tale Îl mişcă pe Dumnezeu să schimbe lumea. Poate că nu înţelegi misterul rugăciunii. Nici nu trebuie. Dar este clar şi sigur: acţiunile din Cer încep atunci când cineva se roagă pe pământ. Uimitor!

Când tu vorbeşti, Isus aude.

Şi când Isus aude, în cer se aude tunetul.

Şi când se aude tunetul, lumea se schimbă.

Toate acestea fiindcă cineva s-a rugat.

From Lucado Inspirational Reader
Copyright (Thomas Nelson, 2011) Max Lucado

trad. Cristina Chirculescu

Tot ceea ce ai nevoie.

Speri că o schimbare de împrejurări va aduce o schimbare în atitudinea ta? Dacă da, atunci tu eşti în închisoare şi ai nevoie să afli secretul drumului spre lumină. Ceea ce tu ai în Păstorul tău este mai important decât ceea ce nu ai în viaţă.

Pot să mă amestec puţin? Care este unicul lucru ce te separă de bucurie? Cum completezi acest spaţiu liber?: „Eu voi fi fericit când______________________”. Când voi fi vindecat. Când voi fi promovat. Când mă voi căsători. Când voi fi singur. Când voi fi bogat. Cum ai termina această frază?

Acum, cu răspunsul tău ferm în minte, răspunde la aceasta. Dacă vaporul tău nu mai vine niciodată,  dacă visul tău nu va deveni niciodată realitate, dacă situaţia ta nu se va schimba niciodată, ai putea fi fericit? Dacă nu, atunci tu dormi în celula rece a nemulţumirii. Eşti în închisoare. Şi ai nevoie să ştii ce ai în Păstorul tău.

Tu ai un Dumnezeu care te aude, puterea dragostei este în spatele tău, Duhul Sfânt este în tine, şi tot Cerul deasupra ta. Dacă Îl ai pe Păstor, ai har pentru fiecare păcat, direcţie pentru fiecare întoarcere, o lumină pentru fiecare colţ, şi o ancoră pentru fiecare furtună. Tu ai tot ceea ce ai nevoie.

trad. Cristina Chirculescu

Cast of Characters – Lost and Found

Crede, numai.

E destul de puţin ca să-ţi scape din vedere. Doar două cuvinte. Ştiu că am citit acel pasaj de sute de ori. Dar nu l-am remarcat niciodată.

Dar n-am să-l mai ratez iarăşi. L-am scos în evidenţă cu galben şi l-am subliniat cu roşu. S-ar putea să vrei să faci la fel. Uite-te în Marcu 16. Pregăteşte-ţi un creion şi bucură-te de această bijuterie din versetul 7.Iată-l: „Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că El merge înaintea lor în Galileea.”

Ai observat? Mai citeşte o dată. „Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că El merge înaintea lor în Galileea.” Ei, acum spune dacă nu e aceasta o comoară ascunsă! Dacă aş parafraza cuvintele, ar fi: „Nu mai staţi aici, duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor”, o pauză, apoi cu un zâmbet, „şi în special spuneţi-i lui Petru, că El va merge înaintea lor în Galileea.”

Ce cuvinte! De parcă tot Cerul îl privise pe Petru căzând – şi de parcă tot Cerul dorea să-l ajute să se ridice înapoi. „Fii sigur şi spune-i lui Petru că nu e lăsat pe dinafară. Spune-i că un singur eşec nu te face un ratat.”

Nu e de mirare că au numit-o evanghelia a celei de-a doua şanse.

Cei care cunosc aceste lucruri spun că Evanghelia lui Marcu este trenscrierea notiţelor lui Petru şi gândurile dictate de el. Dacă este adevărat, atunci chiar Petru a inclus aceste cuvinte! Şi dacă într-adevăr sunt cuvintele lui, mi-l imaginez pe bătrânul pescar ştergându-şi o lacrimă şi înghiţindu-şi nodul din gât atunci când a ajuns în acest loc al povestirii.

Nu se întâmplă în fiecare zi să capeţi a doua şansă. Petru trebuie să fi ştiut aceasta. Data următoare când L-a văzut pe Isus, el a fost atât de emoţionat şi a sărit în apa rece a Marii Galileei.

A fost de asemenea de ajuns, aşa se spune, ca să-l facă pe acest galileean să ducă evanghelia celei de-a doua şanse la Roma unde a fost ucis. Dacă te-ai întrebat vreodată ce l-a determinat pe un om să fie crucificat cu capul în jos, poate că acum ai înţeles.

Nu se întâmplă în fiecare zi să găseşti pe cineva care să-ţi acorde a doua şansă- şi mult mai puţin pe cineva care să-ţi acorde a doua şansă în fiecare zi.

Dar în Isus, Petru le-a găsit pe amândouă.

trad. Cristina Chirculescu

El încă mai vine

Săptămâna aceasta lumea a fost altfel. Pentru scurt timp ea a fost schimbată. Praful magic al Crăciunului a strălucit pe obrajii omenirii un moment, amintindu-ne ce merită să ai şi ceea noi am intenţionat să fim. Am uitat de obligaţiile noastre de a câştiga, de a fi curtenitori şi de a ne război. Am pus deoparte scările şi bârnele, ne-am pus în cui cronometrele şi armele. Am ieşit de pe pistele de întrecere şi parcurile de distracţii şi am privit către Steaua Betleemului. Ne-am amintit că Isus a venit pe lume ca un copilaş, născut în iesle.

Aş dori să sugerez să ne amintim că El încă mai vine. El vine la acei ce sunt la fel de mici ca şi Copilaşul Mariei şi la fel de săraci ca şi Fiul tâmplarului. El vine la cei ce sunt la fel de tineri ca adolescentul Nazarinean şi la fel de uitaţi ca şi un copil neînsemnat dintr-un sat necunoscut. El vine la cei ce sunt la fel de ocupaţi ca şi Cel mai mare fiu al unei mari familii , la cei ce sunt la fel de stresaţi ca şi Conducătorul ucenicilor neliniştiţi, la cei ce sunt la fel de obosiţi ca Cel ce nu are o pernă pe care să-şi pună capul.

El vine şi ne oferă ca dar pe El Însuşi.

Apusurile de soare ne iau respiraţia. Albastrul din Caraibe ne linişteşte inimile. Bebeluşii noi născuţi ne stârnesc lacrimi. Dragostea durabilă ne împodobesc vieţile. Dar să dăm la o parte toate acestea – apusurile, oceanele, bebeluşii gângurind, şi tandreţea inimilor – şi să rămânem în Sahara, şi tot avem motive să dansăm pe nisip. De ce? Fiindcă Dumnezeu este cu noi.

El încă mai vine. El încă mai vorbeşte.

trad. Cristina Chirculescu

În căutarea Mântuitorului

Simeon (a spus), “Pot să rămân în viaţă până când Îl voi vedea?”

Magii (au zis): “ Puneţi şaua pe cămile. Nu ne oprim până când nu-L vom găsi.”

Păstorii (au spus): “Să mergem… Să vedem.”

Ei Îl voiau pe Mântuitor. Ei Îl voiau pe Isus. Ei erau sinceri în căutarea lor. Una dintre traduceri  scrie în Evrei 11:6: “Dumnezeu … răsplăteşte pe cei ce-L caută sincer.”

În altă traducere citim: “  Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L caută pe El.”

Îmi place traducerea King James: “ El este cel ce răsplăteşte pe cei ce-L caută cu sârguinţă.”

“Cu sârguinţă.”- ce cuvinte grozave. Să fii sârguincios în căutarea ta. Să fii flămând în căutare, să fii cu zel în pelerinajul tău. Lasă ca această carte să fie una din multele despre Isus pe care tu le-ai citit iar această oră să fie una din sutele în care tu Îl cauţi. Îndepărtează-te de lucrurile şi poziţiile mărunte, şi caută-ţi Regele.

Nu te mulţumi doar cu îngerii. Nu fii satisfăcut doar cu stelele de pe cer. Caută-L aşa cum au făcut păstorii. Doreşte-l firbinte precum Simeon. Închină-te Lui aşa cum I s-au închinat Magii…Riscă orice-ar fi ca să-L vezi pe Hristos.

Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L caută. Nu pe cei ce caută o doctrină sau o religie sau sisteme sau crezuri. Mulţi stabilesc pentru acestea pasiuni mai mici, dar răsplata va fi a celor ce nu au nimic mai puţin decât pe Isus Însuşi.

trad. Cristina Chirculescu

A fi mamă este o sarcină specială. de Max Lucado

Întrebare: Ceea ce-mi doresc mai mult ca orice pe lume este să fiu o mamă bună pentru copiii mei. Cum pot să fiu mama pe care Dumnezeu o doreste?

Răspuns de la Max:

Naşterea pe care a avut-o fecioara este mult mai mult decât o poveste de Crăciun. Este o ilustraţie a cât de aproape va fi Cristos de tine, o mamă, în timp ce şi tu vei aduce un copil pe lume.

Imaginează-te în acea poveste ce-o găsim în Luca 1. Dumnezeu vine la tine şi spune: „Am o sarcină specială pentru tine. Un copil. Un copil special pe care vreau să-l încredinţez ţie. Eşti dispusă să-l creşti?

Te bilbâi, tragi aer şi spui: „Acest lucru sună înfricoşător.”

„Nu te îngrijora. Voi fi cu tine. Acest copil este special pentru mine. El va fi un copil important.”

Tu dai din cap. „ O astfel de responsabilitate minunată…Nu ştiu dacă pot s-o fac.”

„Nimic nu este imposibil cu mine.”

Tu zîmbeşti. „Mă supun intru totul.. Am să fac ce-mi spui.”

Oare numai un singur copil a primit atenţia specială a lui Dumnezeu? Bineînţeles, fiindca numai unul era Fiul Său, şi un înger a fost trimis să anunţe naşterea specială, împreună cu un cor îngeresc ce cântau „La mulţi ani”. Bineînţeles Dumnezeu a oprit toate piedicile din calea naşterii lui Isus.

Dar copiii nu se nasc la părinţi în mod întâmplător. Dumnezeu e Cel ce orchestrează copiii potriviţi să fie născuţi la părinţii potriviţi.

Pentru a fi mamă, Dumnezeu doreşte să înţelegi cât de importantă este această sarcină în ochii lui Dumnezeu. El îţi încredinţează pe Fiul Său. El te alege pe tine dintre toate mamele din lume pentru unicul Său copil.

Nu uita, şi tu eşti favorizată de Însuşi Dumnezeu să primeşti un asemenea dar special.

trad. Cristina Chirculescu

Partea I – O scrisoare de Crăciun de la Max Lucado

Dragi prieteni,

Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştim. Nu ştim dacă economia va cădea sau dacă echipa noastră va câştiga. Nu ştim ce gândeşte soţul sau soţia sau ce se va întâmpla în viitor cu copiii noştri. Nu ştim „cum trebuie să ne rugăm” (Romani 8:26). Dar după cum spune apostolul Pavel, noi putem fi absolut siguri de un lucru. Noi ştim „că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”

Viaţa ta, cu suişuri şi coborâşuri, este o poveste scrisă de mâna unui Dumnezeu bun care lucrează spre binele tău suprem.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu face un plan în timp ce merge înainte. Şi nici nu întoarce ceasul şi pleacă. „Dumnezeul cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.” (Daniel 5:21) El „este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.” (Ps.75:7). „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli, până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui.”(Ieremia30:24). Priveşte aceste verbe: Dumnezeu stăpâneşte, dă, va împlini, va înfăptui. Ele confirmă existenţa unor proiecte şi planuri cereşti. Aceste planuri te includ pe tine. „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale” (Efes. 1:11).

Am văzut un exemplu din acest proces în bucătăria noastră. Voiam să stau de vorbă cu soţia mea, Denalyn. Ea prepara o delicatese pentru ziua de naştere a cuiva. Ea m-a asigurat că poate vorbi în timp ce găteşte. Aşa că vorbeam. Ea prepara. Dar în timp ce prepara, eu m-am oprit. Dnalyn bâzâia prin bucătărie precum regina unui stup de albine. Luă cutiile de pe rafturi, scoase castroanele din cămară, înhăţă cartonul cu ouă cu o mână şi untul cu cealaltă, fără să facă o pauză să privească. A aşezat ingredientele şi ustensilele pe masă precum îşi aşează un chirurg instrumentele. Odată ce toate erau la îndemână, ea a început. Sparse ouăle, separă galbenuşurile. Bătu asta, mestecă cealaltă. Turnă laptele. Măsură zahărul. Presară, amestecă, bate. Ea era un dirijor al bucătăriei, o Cleopatra artei culinare, un Da Vinci al bucătăriei.

Ea introduse tava în cuptor, potrivi la 350 grade, îşi şterse mâinile cu un şervet, se întoarse spre mine şi spuse cuvintele pe care doream să le aud: „Vrei să lingi castronul?” Am căzut la picioarele ei şi am numit-o binecuvântată. Ei, poate că nu. Dar am lins castronul şi spatula. Şi chiar m-am întrebat dacă lucrarea lui Denalyn din bucătărie nu este ca şi lucrarea lui Dumnezeu în noi. Toate transferurile, disponibilizările, eşecurile, prăbuşirile. Dificultăţi. Oportunităţi. Cernut şi mestecat şi băgat la cuptor. Cerul ştie, noi am simţit căldura. Ne-am întrebat dacă din ingredientele pe care le alege Dumnezeu va rezulta ceva ce merită servit.

Când te întrebi, nu uita: într-un moment înaintea momentelor, Creatorul tău a privit în viitor şi a prevăzut nevoile şi cerinţele generaţiei tale. El a insuflat şi insuflă în tine tot ce ai nevoie pentru a îndeplini planul Său în această eră. „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efes.2:10).

Dacă aceasta nu este ceea ce face prăjitura, atunci nu ştiu ce o face.

Max Lucado

trad. Cristina Chirculescu

Gură mică, picioare mici.

Dumnezeu. O, Dumnezeu-copil. Cel mai frumos copil al Cerului. Conceput prin unirea harului divin cu decăderea noastră. Somn uşor.

Somn uşor. Culcat în frigul nopţii strălucitoare de diamante. Somn uşor, căci furia deja foşneşte în apropiere. Bucură-Te acum de liniştea pătuţului, pentru că zgomotul confuziei murmură în viitorul Tău. Savurează dulcea siguranţă a braţelor mele, pentru că în curând vine o zi când eu nu te voi mai putea proteja.

Odihnă plăcută, mânuţe mici. Deşi Tu aparţii unui Rege, Tu nu vei atinge satinul şi nu vei avea aur. Nu vei ţine condeiul, şi nu vei îndruma penelul. Nu, căci mânuţele Tale mici sunt puse deoparte pentru lucrări mai preţioase: să atingă rana deschisă a unui lepros, să şteargă lacrima obosită a unei văduve, să sfâşie pământul grădinii din Gheţimani.

Mâinile Tale, atât de mici şi delicate, atât de albe – s-au strâns într-un pumn de copil. Ele nu sunt destinate să ţină un sceptru sau să facă semn mulţimii de la un balcon. Ele sunt puse deoparte pentru a fi străpunse pe o cruce romană.

Dormiţi adânc, ochişori mici. Dormiţi atât cât mai puteţi. Pentru că în curând ceaţa se va ridica şi voi veţi vedea mizeria pe care noi am făcut-o pământului creat de Tine.

O, ochii ce vor vedea cel mai întunecos adânc al iadului şi prinţul lui hidos… Dormiţi ochişori, vă rog, dormiţi; dormiţi acum cât mai puteţi.

Stai liniştită, guriţă mică. Stai liniştită, gură prin care veşnicia va vorbi. Limbuţa care în curând va chema la judecată morţii, care va defini harul, care va reduce la tăcere prostia noastră.

Buze ca bobocul de tradafir – pe care e aşezat al Stelei sărut al iertării pentru cei care cred în Tine, şi sărutul morţii pentru acei ce te neagă – staţi liniştite.

Şi picioruşe mici care încap în palma mea, odihniţi-vă. Pentru că vă aşteaptă drumuri grele de parcurs.

Odihniţi-vă, picioruşe. Odihniţi-vă astăzi, pentru că mâine s-ar putea să mergeţi cu putere. Odihniţi-vă. Pentru că milioane de oameni vor merge pe urmele voastre.

Şi inimioară mică ….. inimă sfântă …care pompează sângele vieţii prin univers: de căte ori ţi-am frânt-o noi oare?

Vei fi sfâşiată de spinii acuzaţiilor noastre. Vei fi devastată de cancerul păcatelor noastre. Vei fi fărâmiţată sub povara greutăţii durerilor tale. Şi vei fi străpunsă de lancea respingerii noastre.

Totuşi, în acea străpungere, în acea ultimă sfâşiere a muşchilor şi cărnii, în acel final aflux de sânge şi apă, Tu îţi vei găsi odihna. Mâinile Tale vor fi eliberate, ochii Tăi vor vedea dreptatea, buzele Tale vor zâmbi, şi picioarele Tale Te vor duce acasă.

Şi Te vei odihni din nou – de data aceasta în braţele Tatălui Tău Ceresc.

traducere: Cristina Chirculescu

El te-a înfiat. 16 Aprilie

de Max Lucado.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos după buna plăcere a voii Sale” Efeseni 1:3-4

Iar tu ai crezut că Dumnezeu te-a înfiat fiindcă arăţi bine. Ai crezut că El are nevoie de banii tăi sau de inteligenţa ta. Îmi pare rău. Dumnezeu te-a înfiat pentru că pur şi simplu te-a vrut. Tu erai după buna plăcere a voii Sale. Ştiind bine necazurile în care aveai să fii şi preţul pe care El îl va plăti, El a semnat cu numele Lui lângă al tău şi ţi-a schimbat numele cu al Lui şi te-a luat acasă. „Ava” al tău te-a înfiat şi ţi-a devenit Tată.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

Crucea. 15 Aprilie

de Max Lucado.

„Hristos a murit pentru păcatele noastre.” 1 Corinteni 15:3

Crucea …

Ce piesă de lemn! Istoria a idolatrizat-o şi a dispreţuit-o, a placat-o cu aur şi a ars-o, a purtat-o şi a aruncat-o la gunoi. Istoria a făcut totul pentru ea, dar o ignoră.

Aceasta este opţiunea pe care crucea nu o oferă. Nimeni nu o poate ignora!

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

Un loc pentru noi. 14 Aprilie

de Max Lucado.

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2

Isus merge de la inimă la inimă, întrebând dacă poate să intre …

Adesea El este primit. Cineva deschide larg uşa inimii sale şi Îl invită să rămână. Şi acelei persoane Isus îi face o promisiune: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe.”

„Eu am destul loc pentru voi,” spune El… Noi Îi facem loc în inimile noastre, iar El ne face loc în casa Lui.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu