Încrede-te în Cruce

Câinele meu Salty știe că nu are voie să caute prin gunoi. Dar când nu e nimeni acasă, Salty își arată latura lui cea mai întunecată. Dacă se găsește ceva mâncare în lada de gunoi, tentația este prea mare. Asta s-a întâmplat zilele trecute. M-am înfuriat, dar mi-a trecut repede. Am curățat murdăria și mi-am văzut de treburile mele, uitând incidentul. Dar Salty nu l-a uitat. El se ținea la distanță. Cînd, în cele din urmă, l-am văzut, era cu coada între picioare și cu urechile pleoștite. Credea că sunt supărat pe el. El nu știa că deja îi iertasem greșelile.

Undeva, cândva, te-ai împotmolit în gunoi … și de atunci îl tot eviți pe Dumnezeu. Te întrebi dacă mai poți fi vreodată la fel de apropiat de Dumnezeu. Mesajul trupului Său sfâșiat pe cruce este că da, poți. Ușa este deschisă. Nu te încrede în coștiința ta. Încrede-te în cruce. Ești binevenit în prezența lui Dumnezeu!

”Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus. (Romani 8:1)

Traducere: Cristina Chirculescu

Alegeri pentru veșnicie

Dumnezeu ne oferă opțiuni eterne, iar aceste opțiuni vor avea consecințe eterne. Oare acest lucru nu ne amintește cumva de cele trei cruci de la Calvar? Te-ai întrebat vreodată de ce au mai fost două cruci pe lângă cea a lui Hristos? De ce nu au fost șase sau zece? Te-ai întrebat vreodată de ce crucea lui Isus a fost la mijloc? Ar putea cele două cruci să simbolizeze unul dintre cela mai mari daruri ale lui Dumnezeu? Darul alegerii. Cei doi tâlhari erau condamnați de același sistem. Condamnați la moarte. La fel de aproape de Isus. Dar unul s-a schimbat și unul nu.

Ai făcut alegeri proaste în viață, nu-i așa? Privești înapoi și spui: ”Măcar de-aș putea compensa într-un fel alegerile greșite pe care le-am făcut.” Ei, bine, poți. Când unul dintre tâlharii de pe cruce s-a rugat, Isus i-a arătat suficientă dragoste ca să-l mântuiască. Și când celălalt I-a aruncat batjocuri, Isus l-a iubit îndeajuns încât să-i permită această libertate. Și El procedează în același la fel cu tine și cu mine.

Şi (tâlharul) a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”  Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Luca 23:42-43

Traducere: Cristina Chirculescu