Testul de astăzi

Fiecare zi are un test. Iar unele sezoane sunt examene finale. Capcane neașteptate de stres, boală sau tristețe. Care este scopul testului? Iacov 1:3-4 spune: „ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Dumnezeu nu te-a uitat. Din contra, El a ales să te pregătească. Verbul ebraic pentru „a testa” provine de la un cuvânt care înseamnă „a arunca o privire pătrunzătoare la”, „a alege”. Renunță la noțiunea că Dumnezeu nu-ți vede lupta. El se implică din plin. Dumnezeu este Învățătorul, noi suntem elevii. Ai încredere în învățăturile Sale. Vei trece cu bine prin probleme. El poate scoate ceva bun din toate necazurile tale.

Traducere Cristina Chirculescu

Publicitate

Trecerea testului.

de Max Lucado.

Dragostea adevărată schimbă oameni.

Până la urmă, nu te-a schimbat şi pe tine dragostea lui Dumnezeu? Nu erai tu orb? Nu puteai vedea dincolo de mormânt. Nu puteai vedea scopul tău în viaţa până când El ţi-a arătat. Şi nu puteai auzi de asemenea. Oh, urechile tale funcţionau, dar inima ta nu înţelegea. N-ai auzit vreodată de aşa dragoste şi bunatate şi niciodată n-ai fi auzit de ea, însă Dumnezeu a vorbit în limba ta. Şi, mai mult decât orice, te-a eliberat. Eşti liber! Liber să fugi iarăşi. Liber să-ţi împietreşti inima. Liber să te eschivezi în străzile lăturalnice şi să te ascunzi după lăzile de gunoi. Dar nu o faci. Sau, dacă o faci, te vei întoarce. De ce?

Pentru că până acum n-ai mai fost iubit în aşa fel.

Dumnezeu trece testul din 1 Corinteni 13:7. Doreşte El ce este mai bun pentru tine? „Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni” (Iacov 1:13). Fiecare acţiune a cerului are un scop: să-L cunoşti pe Dumnezeu. „El… a făcut pământul primitor, cu timp din abundenţă şi spaţiu pentru a trăi pentru a-L căuta pe Dumnezeu şi nu numai să bâjbâim în întuneric ci să-L găsim cu adevărat ” (Fapte 17:26-27 The Message).

Şi se bucură Dumnezeu când faci ce este drept? Cu siguranţă. „Domnul îşi Continuă lectura

Testul dragostei. de Max Lucado

Ai luat vreodata decizii în privinţa relaţiilor tale bazându-te mai degrabă pe sentimente decât pe lucruri concrete? Când vine vorba de dragoste, sentimentele au prioritate. Emoţiile directionează vaporul. Emoţiile puternice dau tonul. Totuşi, ar trebui s-o facă? Poţi să te încrezi în sentimente? Poţi să te simţi bine întro relaţie cu toate că ea este greşită?

Sentimentele te pot păcăli. Ieri am vorbit cu o adolescentă derutată de lipsa sentimentelor pe care le are pentru un tip. Înainte să înceapă să se întâlnească, ea era înnebunită după el. În minutul în care el a arătat interes pentru ea, ea şi l-a pierdut.

Mă gândesc deasemenea şi la o mamă tânără. A fi părinte nu e atât de romantic după cum anticipase. Scutecele şi trezirile în toiul nopţii pentru a-l hrăni nu sunt distractive şi ea se simte vinovată pentru că nu sunt. Nu iubesc îndeajuns? se întreabă.

Cum răspunzi la asemenea întrebări? Ţi-ai dorit să ai o cale prin care să apreciezi calitatea afecţiunii? Un test ADN pentru dragoste? Pavel ne oferă unul: „ Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci îşi găseşte bucuria în adevăr” (1 Cor. 13:6). În acest verset se găseşte un test pentru dragoste.

Vrei să separi falsitatea de realitate, imitaţia de faptele reale? Vrei să ştii dacă ceea ce simţi este dragoste adevărată? Întreabă-te acest lucru:

Încurajez această persoana să facă ceea ce este drept? Pentru că dragostea adevărată „nu-şi găseşte plăcerea în păcatele altor persoane, ci îşi găseşte bucuria în adevăr”(1 Cor. 13:6 JB).

Dacă te vezi îndemnând pe alţii la rău, atenţie la alarmă. Aceasta nu este dragoste. Şi dacă alţii te îndeamnă la rău, fii atent.

Iată un exemplu. Unul clasic. Un cuplu tânăr sunt la o întâlnire. Afecţiunea lui trece de zona ei de confort. Ea se opune. Dar el încearcă să o convingă cu cea mai veche frază din carte: „Dar te iubesc. Vreau doar să fiu lângă tine. Şi dacă m-ai iubi şi tu…”

Auzi sirena aia? Este detectorul de dragoste prefacută. Acest tip nu o iubeşte. S-ar putea să Continuă lectura