Doamne, învață-ne să ne rugăm

Nici măcar nu putem ajunge la compania de cablu ca să ne răspundă, dar Dumnezeu o va face? Doctorul e prea ocupat, dar Dumnezeu nu este? Avem îndoielile noastre despre rugăciune! Dar un seminar ”Cum să anulezi cimitirul?” Adepții Lui nu au cerut așa ceva. Dar ei au vrut ca El să facă următorul lucru: ”Doamne, învață-ne să ne rugăm.” S-ar putea ca interesul lor să aibă de-a face cu promisiunea uimitoare pe care Isus a adăugat-o la rugăciune: ”Cereți și vi se va da” ? Când ucenicii L-au rugat pe Isus să-i învețe să se roage, El le-a arătat cum. Ai putea și tu să te rogi așa: ”Doamne, Tată, Tu ești bun. Am nevoie de ajutor. Dă-mi vindecare și iertare. Și ei au nevoie de iertare. Îți mulțumesc. În Numele lui Isus, Amin!

Traducere Cristina Chirculescu

Reclame

Dumnezeu uită. 27 Noiembrie

de Max Lucado.

„…le voi ierta fărădelegile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor” Evrei 8:12

Ce minune! Într-adevăr o promisiune minunată.

Dumnezeu nu numai că iartă, dar El şi uită. El şterge poliţa. El distruge dovezile. El arde microfilmul. El curăţă computerul.

El nu-şi aminteşte greşelile mele. Dintre toate lucrurile pe care El le face, acesta este cel pe care El a refuzat sa-l facă. El refuză să păstreze o listă a greşelilor mele.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

 

Puterea lui Dumnezeu care rămâne. 19 Noiembrie

de Max Lucado.

„Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale şi plin de îndurare faţă de tot ce a creat.” Psalmii 145:13

Dumnezeu nu renunţă niciodată.

Când Moise a spus: „Iată-mă, trimite-l pe Aaron”, Dumnezeu nu a renunţat … Când Petru I s-a închinat la Cină şi apoi s-a lepădat de El la pe când se încălzea la foc, El nu a renunţat…

Aşadar, când îndoiala îşi face loc în viaţa ta, adu-ţi aminte de cruce pe care este scrisă cu sânge sfânt promisiunea: „Dumnezeu a renunţat la unicul Său Fiu înainte de a renunţa la tine.”

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

 

Cel Sfânt. 19 Octombrie

de Max Lucado.

“… sunt Cel Sfânt din mijlocul tău.” Osea 11:9

Poţi cere ajutor din promisiunile lui Dumnezeu. Pot să-ţi dau câteva exemple?

Când eşti confuz: “Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

În acele nopţi când te întrebi unde este Dumnezeu: “sunt Cel Sfânt din mijlocul tău”(Osea 11:9).

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

El este bun. 4 Iunie.

de Max Lucado.

“pentru ca, în veacurile care vin, să-Şi arate nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi în Cristos Isus.” Efeseni 2:7

Dumnezeu ştie totul despre tine, totuşi El nu întoarce spatele bunătăţii faţă de tine.  Oare, cunoscând toate secretele tale,  Şi-a retras El vreo promisiune sau vreun dar?

Nu. El este bun cu tine. De ce nu eşti şi tu bun cu tine însuţi? El îţi iartă greşelile. De ce nu faci şi tu la fel ?… El crede în tine îndeajuns ca să te numească ambasadorul Său, urmaşul Său, chiar copilul Său. De ce nu iei exemplul Lui şi să crezi în tine ?

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu