Divinul Isus. 2 Noiembrie

de Max Lucado.

„Eu am venit ca ele să aibă viaţă şi s-o aibă din abundenţă” Ioan 10:10

Isus nu a fost un Mesia „şters”, fără să fie remarcat.

Istoria Sa a fost extraordinară. El S-a numit El Însuşi divin, totuşi a permis unui soldat roman „mărunt”, cu o leafă minimă, să-I bată un cui în încheietura mâinii. El a cerut puritate, totuşi a apărat drepturile unei adultere care s-a pocăit. El a chemat oamenii să-L urmeze, totuşi a refuzat să le permită să-L numească Rege. El a trimis oamenii în toată lumea, totuşi i-a echipat doar cu genunchii plecaţi şi amintirile unui tâmplar înviat.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

 

Un cuvânt. 13 August

de Max Lucado.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1

Întotdeauna l-am perceput pe apostolul Ioan ca pe un individ care avea o perspectivă simplă despre viaţă…

De exemplu, a-L descrie pe Isus ar fi o provocare pentru cei mai buni scriitori, însă Ioan îşi îndeplineşte sarcina cu o analogie obişnuită. Mesia, într-un cuvânt era “Cuvântul”. Un mesaj ambulant. O scrisoare de dragoste. Să fi fost El un verb incandescent sau un adjectiv delicat, el a fost totuşi, foarte simplu, un cuvânt.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings