Când tu vorbeşti, Dumnezeu aude. de Max Lucado

Cei care se roagă ţin în viaţă flăcările veghetoare ale credinţei. De cele mai multe ori nici nu le cunoaştem numele. Acesta este cazul unuia care s-a rugat întro zi, cu mult timp în urma. Numele său nu este important. El este important, nu pentru ceea ce era, ci pentru ceea ce a făcut.

El s-a dus la Isus în numele unui prieten. Prietenul său era bolnav, şi Isus putea să-l ajute şi cineva trebuia să se ducă la Isus, aşa că cineva s-a dus. Alţii s-au îngrijit de omul bolnav în alte moduri. Unii au adus mâncare; alţii au asigurat tratamentul; iar alţii au mângâiat familia. Fiecare rol a fost crucial. Fiecare persoană a fost de ajutor, însă nici unul nu a fost mai vital decât cel care s-a dus la Isus.

Ioan scrie: „Surorile au trimis pe cineva la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubeşti este bolnav!” (Ioan 11:3, sublinierea îmi aparţine).

Cineva a purtat rugămintea. Cineva a bătătorit poteca. Cineva s-a dus la Isus în numele lui Lazăr. Şi pentru că cineva s-a dus, Isus a răspuns.

În economia cerului, rugăciunile sfinţilor sunt un bun de mare preţ. Ioan, apostolul, ar fi de acord. El a scris întâmplarea lui Lazar şi a fost atent să arate această secvenţă: Vindecarea a început când rugămintea a fost făcută.

Fraza pe care prietenul lui Lazăr a folosit-o nu a valorat nimic. Când i-a spus lui Isus despre boală, El a zis, „cel pe care-l iubeşti este bolnav”. Puterea rugăciunii, cu alte cuvinte, nu depinde de cel care face rugăciunea, ci de Cel care aude rugăciunea.

Putem şi trebuie să repetam această frază în multe feluri. „Cel pe care îl iubeşti este bolnav, trist, înfometat, singur, înfricoşat, deprimat”. Cuvintele rugăciunii variază, însă răspunsul nu se schimbă niciodată. Mântuitorul aude rugăciunea. El face tăcere în Cer pentru a nu pierde nici un cuvânt. Învăţătorul a auzit rugămintea. Isus S-a oprit din ceea ce făcea şi Continuă lectura