O imagine a Duhului Sfânt. 28 Ianuarie

de Max Lucado.

“…când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” Ioan 16:13

Imaginează-ţi un tată care îşi ajută fiul să meargă pe bicicletă, şi vei avea o imagine parţială a Duhului Sfânt. Tatăl stă lângă fiul său. El împinge bicicleta şi o sprijină în caz că băiatul ar începe să se clatine. Duhul Sfânt face acelaşi lucru pentru noi; El ne sprijină paşii şi ne întăreşte mersul. Spre deosebire de tatăl din exemplul de mai sus, totuşi, El nu ne lasă niciodată. El este cu noi până la sfârşitul vieţii.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

 

Încă mai este aici. 11 Decembrie

de Max Lucado.

„Voi spune despre strălucita slavă a măreţiei Tale şi voi istorisi despre minunile Tale!” Psalmii 145:5

A trecut ceva timp de când te-ai uitat la cer cu o uimire ce te lasă fără cuvinte? A trecut ceva timp de când ţi-ai dat seama de divinitatea lui Dumnezeu?

Dacă da, atunci trebuie să ştii ceva. El este încă aici. Nu a plecat. Sub toate aceste ziarel şi cărţil şi rapoarte şi ani. În mijlocul tuturor vocilor şi chipurilor şi amintirilor şi imaginilor, El încă este aici. 

 

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

Ascuns cu Cristos. 23 Mai.

de Max Lucado.

“Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” Coloseni 2:2

“Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.”

Limba chineză reprezintă un excelent simbol pentru acest adevăr. Cuvântul „neprihănit” este o combinaţie de două imagini. În partea de sus este un miel. În partea de jos, sub miel, este o persoană. Mielul acoperă persoana. Nu-i aşa că aceasta este esenţa neprihănirii? Mielul lui Cristos peste copilul lui Dumnezeu? Ori de câte ori Tatăl priveşte în jos la tine… El Îşi vede Fiul, Mielul perfect al lui Dumnezeu care te ascunde pe tine.

1 din 365 de devoţionale în Everyday Blessings

Cristina Chirculescu

O ilustraţie a răbdării.

de Max Lucado.

Vino cu mine la Paris, Franţa, 1954. Elie Wiesel este corespondent pentru o gazetă evreiască. Un deceniu mai devreme a fost prizonier într-un lagăr de concentrare evreiesc. Un deceniu mai târziu avea să fie cunoscut ca autorul cărţii Night, relatarea câştigătoare de Premiu Pulitzer a Holocaustului. Într-un final avea să fie premiat cu Medalia pentru realizări a Congresului şi Premiul Nobel.

Dar în seara aceasta Elie Wiesel este un corespondent necunoscut de gazetă de 26 de ani. Este pe cale să-l intervieveze pe autorul francez Francois Mauriac, care este un creştin devotat. Mauriac este cel mai recent laureat francez pentru literatură şi un expert în viaţa politică franceză.

Wiesel apare la apartamentul lui Mauriac, nervos şi fumând ţigară după ţigară- emoţiile sale încă uzate din oroarea germană, încrederea sa ca scriitor înca la început.  Mauriac, cel mai în vârstă, încearcă să-l liniştească. Îl invită pe Wiesel înăuntru şi cei doi iau loc în camera mică. Înainte ca Wiesel să pună o întrebare, totuşi, Mauriac, un bun credincios romano-catolic, începe să vorbească despre subiectul său preferat: Isus. Wiesel devine agitat. Numele lui Isus este un deget apăsat pe rănile sale infectate.

Wiesel încearcă să redirecţioneze conversaţia însă nu reuşeşte. Este de parcă totul în creaţie conduce înspre Isus. Ierusalim? Ierusalimul este locul unde Isus a slujit. Vechiul Testament? Datorită lui Isus, Vechiul este acum îmbogăţit de Noul. Mauriac întoarce fiecare subiect înspre Mesia. Furia în Wiesel începe să se înfierbânte. Anti-semitismul creştin în care a crescut, straturile de durere de la Sighet, Auschwitz şi Buchenwald- Continuă lectura