O ilustraţie a răbdării.

de Max Lucado.

Vino cu mine la Paris, Franţa, 1954. Elie Wiesel este corespondent pentru o gazetă evreiască. Un deceniu mai devreme a fost prizonier într-un lagăr de concentrare evreiesc. Un deceniu mai târziu avea să fie cunoscut ca autorul cărţii Night, relatarea câştigătoare de Premiu Pulitzer a Holocaustului. Într-un final avea să fie premiat cu Medalia pentru realizări a Congresului şi Premiul Nobel.

Dar în seara aceasta Elie Wiesel este un corespondent necunoscut de gazetă de 26 de ani. Este pe cale să-l intervieveze pe autorul francez Francois Mauriac, care este un creştin devotat. Mauriac este cel mai recent laureat francez pentru literatură şi un expert în viaţa politică franceză.

Wiesel apare la apartamentul lui Mauriac, nervos şi fumând ţigară după ţigară- emoţiile sale încă uzate din oroarea germană, încrederea sa ca scriitor înca la început.  Mauriac, cel mai în vârstă, încearcă să-l liniştească. Îl invită pe Wiesel înăuntru şi cei doi iau loc în camera mică. Înainte ca Wiesel să pună o întrebare, totuşi, Mauriac, un bun credincios romano-catolic, începe să vorbească despre subiectul său preferat: Isus. Wiesel devine agitat. Numele lui Isus este un deget apăsat pe rănile sale infectate.

Wiesel încearcă să redirecţioneze conversaţia însă nu reuşeşte. Este de parcă totul în creaţie conduce înspre Isus. Ierusalim? Ierusalimul este locul unde Isus a slujit. Vechiul Testament? Datorită lui Isus, Vechiul este acum îmbogăţit de Noul. Mauriac întoarce fiecare subiect înspre Mesia. Furia în Wiesel începe să se înfierbânte. Anti-semitismul creştin în care a crescut, straturile de durere de la Sighet, Auschwitz şi Buchenwald- Continuă lectura