Aplaud ceea ce este corect?

de Max Lucado

Vara dinaintea clasei a opta m-am împrietenit cu un tip pe nume Larry. El era nou în oraş, aşa că l-am încurajat să intre în echipa de fotbal a şcolii noastre. Ar fi putut întâlni ceva tipi şi fiind un băiat îndesat, ar fi putut chiar să fie acceptat în grupa. A fost de acord.

Rezultatul a fost un scenariu de veşti bune-veşti proaste. Veştile bune? A reuşit. Veştile proaste. A câştigat poziţia mea. Am fost retrogradat în echipa a doua. Am încercat să mă bucur pentru el, dar a fost dificil.

După câteva săptămâni în sezon Larry a căzut de pe motocicletă şi şi-a rupt un deget. Îmi amintesc ziua când a stat în faţa uşii mele de la intrare ţinându-şi în sus mâna bandajată. „Se pare că va trebui să joci tu.”

Am încercat să-mi pară rău pentru el, dar a fost greu. Pasajul a fost mult mai uşor pentru Pavel să-l scrie decât a fost pentru mine să-l practic. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng”(Rom. 12:14)

Vrei să înţelegi profunzimea dragostei tale pentru cineva? Ce simţi când acea persoană reuşeşte? Te bucuri? Eşti gelos? Şi când el sau ea se împiedică? Cad în nenorocire? Îţi pare rău cu adevărat? Sau eşti încântat în taină?

Dragostea niciodată nu celebrează nenorocirea. Niciodată. Îmi place felul în care Eugene Peterson traduce pasajul: „Dragostea…nu se delectează când alţii se târăsc, [ci] simte plăcere în înflorirea adevărului ”(MSG) J.B. Phillips este la fel de descriptiv: „Dragostea…nu se bucură de răutatea altor oameni. Ba din contră, Continuă lectura