Răspunsul lui Dumnezeu

Ani întregi irosiți din viață. Alegeri proaste. Dumnezeu răspunde dezordinii din viața noastră cu un singur răspuns: har. Vorbim ca și cum înțelegem acest termen. Predicatorii îl explică. Cântările îl proclamă. La seminarii este predat. Dar oare îl înțelegem cu adevărat? Ai fost tu transformat, schimbat prin har? Întărit prin har? Harul este Dumnezeu ca un chirurg cardiac care îți despică pieptul, îți scoate inima ta și o înlocuiește cu a Lui. Mai bine spus, în loc de a schimba, El crează schimbarea. Oare trebuie să te curățești ca El să te accepte? Nu, El te acceptă așa cum ești și apoi începe să te curățească. A fi salvat prin har înseamnăa fi salvat de El – nu de o idee, doctrină sau de o biserică, ci de Isus Însuși care va lua la Cer pe oricine ce Îi dă încuviințarea, Îl acceptă. Dumnezeu poate să facă ceva cu dezordinea din viața ta. Harul este tot ceea ce ai nevoie.

Traducere Cristina Chirculescu

Ce este închinarea?

Când meditezi la închinare, de fapt la ce te gândești? La cântări învechite cântate slab? La rugăciuni teatrale oferite în mod egoist? Predici irelevante ținute la întâmplare? Ce este închinarea? Esența închinării este aceasta: să-I dai lui Dumnezeu onoarea pe care o merită; să aplauzi măreția lui Dumnezeu! Definiția pe care o găsim în cartea Psalmilor 29:1-2 este aceasta: „ Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!” Așa cum și Pavel a spus în Coloseni 3:17: „ Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Închinarea este un stil de viață. Este o acțiune. Este o atitudine. Este totul.

Traducere Cristina Chirculescu

Politica de intoleranță a lui Dumnezeu

Ipocrizia îi întoarce pe oameni împotriva lui Dumnezeu, așa că El are o politică de intoleranță. Să luăm în serios ipocrizia, așa cum o face Dumnezeu. Pentru început, nu te aștepta la credite pentru fapte bune. Niciunul! Dacă nimeni nu observă faptele tale bune, nu fi dezamăgit. Dacă observă cineva, atunci dă-I creditul lui Dumnezeu. Dacă nimeni nu ar ști de fapta ta bună, ai mai continua să faci? Dacă nu, înseamnă că tu faci un bine ca să fii văzut de oameni. Oferă daruri de bani în secret. Ne place să fim văzuți cum câștigăm bani. Și ne place să fim văzuți dând bani. Matei 6:3 spune: „când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta” . Nu fi un prefăcut spiritual. Nimic nu este mai dezgustător decât un fals „Lăudați pe Domnul!”, sau un superficial „Aleluia!”, sau un nesincer ”Glorie lui Dumnezeu!”. Nu fă o producție de teatru din credința ta.

Traducere Cristina Chirculescu

Nu lăsa ca teama să câștige

Cei ce sunt plini de teamă nu pot să iubească. Ei nu pot da celor săraci. Nu există nicio garanție de bunăvoință. Ei nu pot visa nebunește. Ce se va întâmpla dacă visele lor se destramă și cad din cer? Teama paralizează lumea. Ți-e teamă? Ți-e teamă că-ți vei pierde serviciul? Ți-e teamă de ceea ce spun oamenii despre tine? Isus duce un război împotriva fricii. În Matei 10:28 El spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul.” În Ioan 14:27 Isus spune „ Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”  Principalul obiectiv al fricii este să te țină departe de planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Nu-i da voie să câștige! Trage-i un pumn drept în față! Dacă trebuie să-i fie teamă cuiva, ar trebui să fie teama însăși.

Traducere Cristina Chirculescu

Treci peste asta

Ai  fost  rănit! O  parte  din  tine  este frântă, iar cealaltă parte este plină deamărăciune. O parte din tine vea să plângă, cealaltă vrea să lupte. Și trebuie să iei o decizie: oare voi trece peste asta? Să mă eliberez sau sunt prea supărat? Resentimentele apar când permiți ca ceea ce te mănâncă, să te înghită. Răzbunarea este focul mâniei care consumă piromanul. Amărăciunea este capcana care prinde în laț pe vânător. Iar mila este alegerea care le eliberează. „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7), a spus Isus pe munte. Iertarea față de ceilalți ne dă voie să înțelegem cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi. Oferirea harului este cheia de a înțelege harul. Pentru că atunci când îi iertăm pe alții, vom simți ceea ce simte Dumnezeu. Iartă-ți dușmanul, și pe tine însuți.

Traducere Cristina Chirculescu