Poartă-ți crucea!

Expresia „poartă-ți crucea!” nu a călătorit ușor de-a lungul generațiilor. Cere o definiție și vei auzi: „Crucea mea este soacra mea, slujba mea, căsătoria mea nefericită, șeful meu în toane proaste”. Fiecare are o cruce de suportat, nu-i așa? Și e posibil să ne obișnuim cu aceasta!

Serios? Când Isus spune „poartă-mi crucea!”, reduce El ideea de cruce la ciondăneli și dureri de cap? Oare ceea ce ne cere El este să nu ne mai plângem de unul care ne strică tot sau de vreo pacoste? Serios?

Crucea înseamnă mult mai mult! E unealta lui Dumnezeu prin care izbăvește, instrumentul Său prin care salvează, dovada iubirii Sale pentru oameni.

Isus a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze”. (Luca 9:23)

Împrăștie norul ce te acoperă!

Vrei să împrăștii norul ce acoperă o zi cenușie? Acceptă îndrumarea lui Dumnezeu! Este exact ceea ce John Bentley a făcut. El și soția sa au fost supraveghetori într-un orfelinat pentru copii abandonați, în Beijing. Cu ani în urmă, o mamă și-a lăsat copilul nou-născut pe un câmp din apropiere. Fără vreun bilețel, doar 1,25$, echivalentul costului unei înmormântări.

Copilul avea mai multe arsuri grave din cap până în vârful piciorușelor. Familia Bentley nu avea de gând să îl lase pe copil să moară. L-au hrănit pentru a-l însănătoși și l-au adoptat ca fiu al lor.

În 1 Corinteni 3:5, se spune: „Așa cum Domnul i-a dat fiecăruia”. În ce direcție te-a condus Dumnezeu? Ce nevoi ți-a descoperit? Ce abilități ți-a dat? Direcție. Nevoie. Abilitate. ADN-ul tău spiritual – tu, la cel mai înalt nivel!

Niciunul dintre noi nu este chemat să poarte păcatul lumii. Dar cu toții putem duce o povară pentru lume!

Porcul burtos

Anunțul spunea: „S-a găsit un porc burtos”. Am citit ceea ce cred că am citit? Nu am văzut niciodată așa un anunț. Altele asemănătoare, desigur. Dar să scrie: „S-a găsit un porc burtos”? Cine pierde un porc?

Anunțul presupune un moment curios. Cineva observă porcul plimbându-se încet, cu greutate, pe trotuar. „Sărăcuțul… Cațără-te, purcelușule! Strada nu e un loc pentru tine. Te voi lua acasă!”

Eu nu l-aș revendica, dar Dumnezeu ar face-o. Dumnezeu ne-a revendicat când ne-a răscumpărat. Presupunem faptul că lui Dumnezeu îi pasă de rasele pure ale lumii. Dar de noi, restul? Suntem noi trecuți cu vederea?

Psalmul 91:1-2 prezintă un DA răsunător: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic zice despre Domnul: «El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!» Domnul spune: «Îi voi salva pe cei care Mă iubesc. Îi voi proteja pe cei care cred în numele Meu!»”.

Îngrijorarea este o opțiune

Unii dintre noi au licențe de studiu obținute de la Universitatea Îngrijorării. Mergem la culcare îngrijorați de teama că nu ne vom trezi. Ne trezim îngrijorați de faptul că nu am dormit. Ne îngrijorăm de faptul că cineva va descoperi că salata verde îngrașă.

Nu ți-ar plăcea să te oprești din a te îngrijora? Ai putea să construiești un adăpost puternic din elementele dure ale vieții? Dumnezeu îți oferă chiar asta. Posibilitatea unei vieți lipsite de griji. Nu doar mai puțină îngrijorare, ci fără îngrijorare!

În Filipeni 4:7 se spune: „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.

Îngrijorarea este o opțiune, nu o atribuire. Roagă-te degrabă! Decât să te îngrijorezi pentru orice, Scripturile spun „roagă-te pentru tot!”. Concentrează-te mai puțin pe problema dinainte și mai mult pe victoriile din urmă.

În orice lucru, lasă ca cererile tale să fie făcute cunoscute Domnului! Fă-ți partea ta și Dumnezeu se va ocupa de a Sa.

Capodopera Sa

Pe când un grup de pescari se relaxa într-un vechi han scoțian de la malul mării, unul dintre oameni făcea gesturi largi, descriind un pește ce a scăpat. Brațul lui a lovit tava ospătarului, împrăștiind conținutul pe peretele alb și lăsând o pată maro, urâtă. Hangiul a suspinat: „Tot peretele va trebui revopsit!” „Poate că nu”, s-a oferit un străin să ajute. „Lasă-mă să mă ocup eu!”

Omul a scos dintr-o cutie pensule, vopsele în ulei și culori. A tamponat ușor pata urâtă. A început să se ivească o imagine: un cerb cu coarne bogate. La baza picturii se citea semnătura: Sir Edwin Landseer. Un pictor faimos al vieții sălbatice. În mâinile sale, o greșeală a devenit o capodoperă!

Și mâinile lui Dumnezeu fac la fel. El aranjează petele din viața noastră. În Efeseni 2:7, se spune că noi devenim exemple ale nemărginitei bogății a harului Său și a bunătății Lui față de noi.

Noi suntem capodopera Sa!

Ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce

Pe deal este tăcere acum. Nu e liniștit, dar e tăcut. Pentru prima dată din zi nu mai este gălăgie. Vociferările au început să scadă când a căzut întunericul – acel întuneric din miezul zilei ce te lasă perplex.  Ca apa ce stinge focul, umbrele întunericului au stins ridicolul. Gata cu batjocurile. Gata cu glumele. Și în scurt timp, gata cu batjocoritorii. Unul câte unul cei ce priveau s-au întors, începând să coboare.

Adică toți privitorii, în afară de mine și tine. Noi nu am plecat. Noi am venit să învățăm. Și astfel, noi  am mai zăbovit în semi-întuneric și am ascultat. Am ascultat soldații înjurând, trecătorii întrebând și femeile plângând. Dar mai presus de toate am ascultat trio-ul de oameni pe moarte, gemând. Gemete răgușite, guturale de sete. Ei gemeau cu fiecare rotire a capului și fiecare articulație a picioarelor. Dar în timp ce minutele deveneau ore, aceste gemete se micșorau. Cei trei păreau morți. După cum nu mai respirau, ai fi crezut că erau morți. Apoi El a strigat. De parcă cineva I-ar fi smuls părul, Și-a trântit capul de plăcuța de lemn cu semnele Numelui Său, și a strigat. Ca un cuțit ce taie perdeaua, țipătul Lui a tăiat întunericul. Stând drept atăt cît Îi permiteau cuiele, El a strigat ca unul ce strigă după un prieten pierdut: “Eli!” Vocea Lui era răgușită, aspră. Lumina torțelor aprinse se reflecta în ochii Lui larg deschiși. “Dumnezeul Meu!” Ignorând vulcanul durerii ce izbucnea, El s-a împins în sus până ce umerii Îi erau mai sus decât mâinile străpunse. “De ce M-ai părăsit?” Soldații se uitau fix. Plânsul femeilor a încetat. Unul dintre farisei spuse rânjind sarcastic „Îl strigă pe Ilie.”

Nimeni nu mai râdea.  El întrebă strigând la Cer, și te-ai cam aștepta ca Cerul să răspundă. Și se pare că a făcut-o.. Pentru că fața lui Isus s-a liniștit, și lumina după-amiezii a izbucnit în timp ce El spunea ultimele cuvinte: “S-a isprăvit. Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez Duhul.” Pe când își dădea ultima suflare, pământul se cutremură. O piatră se rostogoli și un soldat se împiedică. Apoi, la fel de brusc cum tăcerea a fost ruptă, ea la fel  s-a  întors. Și acum totul e liniștit. Batjocura a încetat. Nu mai este niciunul care să-și bată joc. Soldații sunt ocupați să curețe locul. Au venit doi oameni. Îmbrăcați bine,  cu gânduri bune, le este dat trupul lui Isus.


Dumnezeu aleargă către tine.

Înseninează-ţi ziua cu imaginea lui Dumnezeu alergând către tine.

Când patriarhii Lui au crezut, Dumnezeu i-a binecuvântat. Când Petru a predicat sau Pavel a scris sau Toma a crezut, Dumnezeu a zâmbit, dar nu a alergat.

Acest verb (a alerga) a fost păstrat pentru povestea fiului risipitor. „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20)

Dumnezeu aleargă atunci când vede pe fiul venind acasă de la troaca de porci. Cînd o persoană cu vicii se îndepărtează de drumul lui. Când tinerii părăsesc petrecerile.  Când cel ce doreşte să avanseze în funcţii se retrage, când cei ce fac spiritism se întorc de la idoli, materialiştii de la lucruri, ateii de la necredinţă, cei din elită de la auto-promovare…

Când fiii risipitori se întorc abia târându-se, Dumnezeu nu poate sta liniştit. În sala tronului din Cer se aud paşi umblând, iar îngerii privesc în linişte în timp ce Dumnezeu Îşi îmbrăţişează fiul.

Dacă te întorci la Dumnezeu, atunci şi El aleargă în întâmpinarea ta.

trad. Cristina Chirculescu

From Great Day Every Day:
Navigating Life’s Challenges with Promise and Purpose

Copyright (Thomas Nelson, 2012) Max Lucado
Previously published as Every Day Deserves a Chance

Dumnezeu ascultă.

  Poţi discuta cu Dumnezeu fiindcă El te ascultă. Vocea ta contează în Cer. El te ia în serios. Atunci când te afli în prezenţa Sa, cei ce sunt de faţă se întorc spre tine ca să-ţi audă vocea. Nu trebuie să te temi că vei fi ignorat. Chiar dacă te bâlbâi, chiar dacă ceea ce ai de zis nu impresionează pe nimeni,  Îl impresionează pe Dumnezeu – iar El ascultă. El ascultă durerile celor bătrâni din casele de odihnă. El ascultă mărturisirea tristă a unui condamnat la moarte. Când un alcoolic cere milă, când un soţ sau soţie cere îndrumare, când un om de afaceri intră într-o biserică, Dumnezeu ascultă.

Cu atenţie. Cu multă atenţie. Rugăciunile sunt onorate ca nişte bijuterii preţioase. Curăţite şi pline de putere, cuvintele se înalţă cu un miros plăcut Domnului. „Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerilor către Dumnezeu.” Incredibil. Cuvintele tale nu se opresc până când ele nu ajung la tronul lui Dumnezeu.

Apoi, îngerii „ umplu vasul de tămâie cu focul din altar şi îl aruncă pe pământ.” (Apoc.8:5). Doar o chemare, şi flota Cerului apare. Rugăciunea ta pe pământ este activată de puterea lui Dumnezeu în Cer, şi „facă-se voia lui Dumnezeu precum în Cer aşa şi pe pământ.”

Tu eşti cineva special pentru Împărăţia lui Dumnezeu.  Tu ai acces la focul lui Dumnezeu. Rugăciunile tale Îl mişcă pe Dumnezeu să schimbe lumea. Poate că nu înţelegi misterul rugăciunii. Nici nu trebuie. Dar este clar şi sigur: acţiunile din Cer încep atunci când cineva se roagă pe pământ. Uimitor!

Când tu vorbeşti, Isus aude.

Şi când Isus aude, în cer se aude tunetul.

Şi când se aude tunetul, lumea se schimbă.

Toate acestea fiindcă cineva s-a rugat.

From Lucado Inspirational Reader
Copyright (Thomas Nelson, 2011) Max Lucado

trad. Cristina Chirculescu

Tot ceea ce ai nevoie.

Speri că o schimbare de împrejurări va aduce o schimbare în atitudinea ta? Dacă da, atunci tu eşti în închisoare şi ai nevoie să afli secretul drumului spre lumină. Ceea ce tu ai în Păstorul tău este mai important decât ceea ce nu ai în viaţă.

Pot să mă amestec puţin? Care este unicul lucru ce te separă de bucurie? Cum completezi acest spaţiu liber?: „Eu voi fi fericit când______________________”. Când voi fi vindecat. Când voi fi promovat. Când mă voi căsători. Când voi fi singur. Când voi fi bogat. Cum ai termina această frază?

Acum, cu răspunsul tău ferm în minte, răspunde la aceasta. Dacă vaporul tău nu mai vine niciodată,  dacă visul tău nu va deveni niciodată realitate, dacă situaţia ta nu se va schimba niciodată, ai putea fi fericit? Dacă nu, atunci tu dormi în celula rece a nemulţumirii. Eşti în închisoare. Şi ai nevoie să ştii ce ai în Păstorul tău.

Tu ai un Dumnezeu care te aude, puterea dragostei este în spatele tău, Duhul Sfânt este în tine, şi tot Cerul deasupra ta. Dacă Îl ai pe Păstor, ai har pentru fiecare păcat, direcţie pentru fiecare întoarcere, o lumină pentru fiecare colţ, şi o ancoră pentru fiecare furtună. Tu ai tot ceea ce ai nevoie.

trad. Cristina Chirculescu

Crede, numai.

E destul de puţin ca să-ţi scape din vedere. Doar două cuvinte. Ştiu că am citit acel pasaj de sute de ori. Dar nu l-am remarcat niciodată.

Dar n-am să-l mai ratez iarăşi. L-am scos în evidenţă cu galben şi l-am subliniat cu roşu. S-ar putea să vrei să faci la fel. Uite-te în Marcu 16. Pregăteşte-ţi un creion şi bucură-te de această bijuterie din versetul 7.Iată-l: „Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că El merge înaintea lor în Galileea.”

Ai observat? Mai citeşte o dată. „Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că El merge înaintea lor în Galileea.” Ei, acum spune dacă nu e aceasta o comoară ascunsă! Dacă aş parafraza cuvintele, ar fi: „Nu mai staţi aici, duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor”, o pauză, apoi cu un zâmbet, „şi în special spuneţi-i lui Petru, că El va merge înaintea lor în Galileea.”

Ce cuvinte! De parcă tot Cerul îl privise pe Petru căzând – şi de parcă tot Cerul dorea să-l ajute să se ridice înapoi. „Fii sigur şi spune-i lui Petru că nu e lăsat pe dinafară. Spune-i că un singur eşec nu te face un ratat.”

Nu e de mirare că au numit-o evanghelia a celei de-a doua şanse.

Cei care cunosc aceste lucruri spun că Evanghelia lui Marcu este trenscrierea notiţelor lui Petru şi gândurile dictate de el. Dacă este adevărat, atunci chiar Petru a inclus aceste cuvinte! Şi dacă într-adevăr sunt cuvintele lui, mi-l imaginez pe bătrânul pescar ştergându-şi o lacrimă şi înghiţindu-şi nodul din gât atunci când a ajuns în acest loc al povestirii.

Nu se întâmplă în fiecare zi să capeţi a doua şansă. Petru trebuie să fi ştiut aceasta. Data următoare când L-a văzut pe Isus, el a fost atât de emoţionat şi a sărit în apa rece a Marii Galileei.

A fost de asemenea de ajuns, aşa se spune, ca să-l facă pe acest galileean să ducă evanghelia celei de-a doua şanse la Roma unde a fost ucis. Dacă te-ai întrebat vreodată ce l-a determinat pe un om să fie crucificat cu capul în jos, poate că acum ai înţeles.

Nu se întâmplă în fiecare zi să găseşti pe cineva care să-ţi acorde a doua şansă- şi mult mai puţin pe cineva care să-ţi acorde a doua şansă în fiecare zi.

Dar în Isus, Petru le-a găsit pe amândouă.

trad. Cristina Chirculescu

El încă mai vine

Săptămâna aceasta lumea a fost altfel. Pentru scurt timp ea a fost schimbată. Praful magic al Crăciunului a strălucit pe obrajii omenirii un moment, amintindu-ne ce merită să ai şi ceea noi am intenţionat să fim. Am uitat de obligaţiile noastre de a câştiga, de a fi curtenitori şi de a ne război. Am pus deoparte scările şi bârnele, ne-am pus în cui cronometrele şi armele. Am ieşit de pe pistele de întrecere şi parcurile de distracţii şi am privit către Steaua Betleemului. Ne-am amintit că Isus a venit pe lume ca un copilaş, născut în iesle.

Aş dori să sugerez să ne amintim că El încă mai vine. El vine la acei ce sunt la fel de mici ca şi Copilaşul Mariei şi la fel de săraci ca şi Fiul tâmplarului. El vine la cei ce sunt la fel de tineri ca adolescentul Nazarinean şi la fel de uitaţi ca şi un copil neînsemnat dintr-un sat necunoscut. El vine la cei ce sunt la fel de ocupaţi ca şi Cel mai mare fiu al unei mari familii , la cei ce sunt la fel de stresaţi ca şi Conducătorul ucenicilor neliniştiţi, la cei ce sunt la fel de obosiţi ca Cel ce nu are o pernă pe care să-şi pună capul.

El vine şi ne oferă ca dar pe El Însuşi.

Apusurile de soare ne iau respiraţia. Albastrul din Caraibe ne linişteşte inimile. Bebeluşii noi născuţi ne stârnesc lacrimi. Dragostea durabilă ne împodobesc vieţile. Dar să dăm la o parte toate acestea – apusurile, oceanele, bebeluşii gângurind, şi tandreţea inimilor – şi să rămânem în Sahara, şi tot avem motive să dansăm pe nisip. De ce? Fiindcă Dumnezeu este cu noi.

El încă mai vine. El încă mai vorbeşte.

trad. Cristina Chirculescu

În căutarea Mântuitorului

Simeon (a spus), “Pot să rămân în viaţă până când Îl voi vedea?”

Magii (au zis): “ Puneţi şaua pe cămile. Nu ne oprim până când nu-L vom găsi.”

Păstorii (au spus): “Să mergem… Să vedem.”

Ei Îl voiau pe Mântuitor. Ei Îl voiau pe Isus. Ei erau sinceri în căutarea lor. Una dintre traduceri  scrie în Evrei 11:6: “Dumnezeu … răsplăteşte pe cei ce-L caută sincer.”

În altă traducere citim: “  Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L caută pe El.”

Îmi place traducerea King James: “ El este cel ce răsplăteşte pe cei ce-L caută cu sârguinţă.”

“Cu sârguinţă.”- ce cuvinte grozave. Să fii sârguincios în căutarea ta. Să fii flămând în căutare, să fii cu zel în pelerinajul tău. Lasă ca această carte să fie una din multele despre Isus pe care tu le-ai citit iar această oră să fie una din sutele în care tu Îl cauţi. Îndepărtează-te de lucrurile şi poziţiile mărunte, şi caută-ţi Regele.

Nu te mulţumi doar cu îngerii. Nu fii satisfăcut doar cu stelele de pe cer. Caută-L aşa cum au făcut păstorii. Doreşte-l firbinte precum Simeon. Închină-te Lui aşa cum I s-au închinat Magii…Riscă orice-ar fi ca să-L vezi pe Hristos.

Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L caută. Nu pe cei ce caută o doctrină sau o religie sau sisteme sau crezuri. Mulţi stabilesc pentru acestea pasiuni mai mici, dar răsplata va fi a celor ce nu au nimic mai puţin decât pe Isus Însuşi.

trad. Cristina Chirculescu

A fi mamă este o sarcină specială. de Max Lucado

Întrebare: Ceea ce-mi doresc mai mult ca orice pe lume este să fiu o mamă bună pentru copiii mei. Cum pot să fiu mama pe care Dumnezeu o doreste?

Răspuns de la Max:

Naşterea pe care a avut-o fecioara este mult mai mult decât o poveste de Crăciun. Este o ilustraţie a cât de aproape va fi Cristos de tine, o mamă, în timp ce şi tu vei aduce un copil pe lume.

Imaginează-te în acea poveste ce-o găsim în Luca 1. Dumnezeu vine la tine şi spune: „Am o sarcină specială pentru tine. Un copil. Un copil special pe care vreau să-l încredinţez ţie. Eşti dispusă să-l creşti?

Te bilbâi, tragi aer şi spui: „Acest lucru sună înfricoşător.”

„Nu te îngrijora. Voi fi cu tine. Acest copil este special pentru mine. El va fi un copil important.”

Tu dai din cap. „ O astfel de responsabilitate minunată…Nu ştiu dacă pot s-o fac.”

„Nimic nu este imposibil cu mine.”

Tu zîmbeşti. „Mă supun intru totul.. Am să fac ce-mi spui.”

Oare numai un singur copil a primit atenţia specială a lui Dumnezeu? Bineînţeles, fiindca numai unul era Fiul Său, şi un înger a fost trimis să anunţe naşterea specială, împreună cu un cor îngeresc ce cântau „La mulţi ani”. Bineînţeles Dumnezeu a oprit toate piedicile din calea naşterii lui Isus.

Dar copiii nu se nasc la părinţi în mod întâmplător. Dumnezeu e Cel ce orchestrează copiii potriviţi să fie născuţi la părinţii potriviţi.

Pentru a fi mamă, Dumnezeu doreşte să înţelegi cât de importantă este această sarcină în ochii lui Dumnezeu. El îţi încredinţează pe Fiul Său. El te alege pe tine dintre toate mamele din lume pentru unicul Său copil.

Nu uita, şi tu eşti favorizată de Însuşi Dumnezeu să primeşti un asemenea dar special.

trad. Cristina Chirculescu

Gură mică, picioare mici.

Dumnezeu. O, Dumnezeu-copil. Cel mai frumos copil al Cerului. Conceput prin unirea harului divin cu decăderea noastră. Somn uşor.

Somn uşor. Culcat în frigul nopţii strălucitoare de diamante. Somn uşor, căci furia deja foşneşte în apropiere. Bucură-Te acum de liniştea pătuţului, pentru că zgomotul confuziei murmură în viitorul Tău. Savurează dulcea siguranţă a braţelor mele, pentru că în curând vine o zi când eu nu te voi mai putea proteja.

Odihnă plăcută, mânuţe mici. Deşi Tu aparţii unui Rege, Tu nu vei atinge satinul şi nu vei avea aur. Nu vei ţine condeiul, şi nu vei îndruma penelul. Nu, căci mânuţele Tale mici sunt puse deoparte pentru lucrări mai preţioase: să atingă rana deschisă a unui lepros, să şteargă lacrima obosită a unei văduve, să sfâşie pământul grădinii din Gheţimani.

Mâinile Tale, atât de mici şi delicate, atât de albe – s-au strâns într-un pumn de copil. Ele nu sunt destinate să ţină un sceptru sau să facă semn mulţimii de la un balcon. Ele sunt puse deoparte pentru a fi străpunse pe o cruce romană.

Dormiţi adânc, ochişori mici. Dormiţi atât cât mai puteţi. Pentru că în curând ceaţa se va ridica şi voi veţi vedea mizeria pe care noi am făcut-o pământului creat de Tine.

O, ochii ce vor vedea cel mai întunecos adânc al iadului şi prinţul lui hidos… Dormiţi ochişori, vă rog, dormiţi; dormiţi acum cât mai puteţi.

Stai liniştită, guriţă mică. Stai liniştită, gură prin care veşnicia va vorbi. Limbuţa care în curând va chema la judecată morţii, care va defini harul, care va reduce la tăcere prostia noastră.

Buze ca bobocul de tradafir – pe care e aşezat al Stelei sărut al iertării pentru cei care cred în Tine, şi sărutul morţii pentru acei ce te neagă – staţi liniştite.

Şi picioruşe mici care încap în palma mea, odihniţi-vă. Pentru că vă aşteaptă drumuri grele de parcurs.

Odihniţi-vă, picioruşe. Odihniţi-vă astăzi, pentru că mâine s-ar putea să mergeţi cu putere. Odihniţi-vă. Pentru că milioane de oameni vor merge pe urmele voastre.

Şi inimioară mică ….. inimă sfântă …care pompează sângele vieţii prin univers: de căte ori ţi-am frânt-o noi oare?

Vei fi sfâşiată de spinii acuzaţiilor noastre. Vei fi devastată de cancerul păcatelor noastre. Vei fi fărâmiţată sub povara greutăţii durerilor tale. Şi vei fi străpunsă de lancea respingerii noastre.

Totuşi, în acea străpungere, în acea ultimă sfâşiere a muşchilor şi cărnii, în acel final aflux de sânge şi apă, Tu îţi vei găsi odihna. Mâinile Tale vor fi eliberate, ochii Tăi vor vedea dreptatea, buzele Tale vor zâmbi, şi picioarele Tale Te vor duce acasă.

Şi Te vei odihni din nou – de data aceasta în braţele Tatălui Tău Ceresc.

traducere: Cristina Chirculescu

Când tu vorbeşti, Dumnezeu aude. de Max Lucado

Cei care se roagă ţin în viaţă flăcările veghetoare ale credinţei. De cele mai multe ori nici nu le cunoaştem numele. Acesta este cazul unuia care s-a rugat întro zi, cu mult timp în urma. Numele său nu este important. El este important, nu pentru ceea ce era, ci pentru ceea ce a făcut.

El s-a dus la Isus în numele unui prieten. Prietenul său era bolnav, şi Isus putea să-l ajute şi cineva trebuia să se ducă la Isus, aşa că cineva s-a dus. Alţii s-au îngrijit de omul bolnav în alte moduri. Unii au adus mâncare; alţii au asigurat tratamentul; iar alţii au mângâiat familia. Fiecare rol a fost crucial. Fiecare persoană a fost de ajutor, însă nici unul nu a fost mai vital decât cel care s-a dus la Isus.

Ioan scrie: „Surorile au trimis pe cineva la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubeşti este bolnav!” (Ioan 11:3, sublinierea îmi aparţine).

Cineva a purtat rugămintea. Cineva a bătătorit poteca. Cineva s-a dus la Isus în numele lui Lazăr. Şi pentru că cineva s-a dus, Isus a răspuns.

În economia cerului, rugăciunile sfinţilor sunt un bun de mare preţ. Ioan, apostolul, ar fi de acord. El a scris întâmplarea lui Lazar şi a fost atent să arate această secvenţă: Vindecarea a început când rugămintea a fost făcută.

Fraza pe care prietenul lui Lazăr a folosit-o nu a valorat nimic. Când i-a spus lui Isus despre boală, El a zis, „cel pe care-l iubeşti este bolnav”. Puterea rugăciunii, cu alte cuvinte, nu depinde de cel care face rugăciunea, ci de Cel care aude rugăciunea.

Putem şi trebuie să repetam această frază în multe feluri. „Cel pe care îl iubeşti este bolnav, trist, înfometat, singur, înfricoşat, deprimat”. Cuvintele rugăciunii variază, însă răspunsul nu se schimbă niciodată. Mântuitorul aude rugăciunea. El face tăcere în Cer pentru a nu pierde nici un cuvânt. Învăţătorul a auzit rugămintea. Isus S-a oprit din ceea ce făcea şi Continuă lectura