Case care înfloresc

În multe case, descurajarea este limba pe care o vorbesc toți. Casa este o zonă de război iar luptătorii au nume precum: Prostul, Nătângul, sau Durere în Gât. Ei trăiesc cu cicatrici și își tratează rănile deschise. În alte case, familiile urmează spiritul tonului din vest, „O fermă trăsnită” *. Aici, rareori auzi un cuvânt de descurajare. Oamenii își ascund rănile în spatele zâmbetului de pe chipul lor. Poate că motivul este din cauză că aici rar se aude vreun cuvânt. Este o liniște de mormânt. Alte case înfloresc de încurajare. Toți au încredere unul în altul, se ajută reciproc, și se mângâie unul pe altul pe spate ca semn de încurajare. Ei găsesc bilețele în pachetul de prânz și scrisori de dragoste sub pernă. Sentimentele sunt exprimate deschis și se fac rugăciuni. În care din aceste case ai vrea să trăiești? Efeseni 4:29 spune: „ Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.”

*Referire la filmul animat  “Home on the Range.”(2004)- în lb.română „O fermă trăsnită” – Toate drumurile duc spre râsete și voie bună, spre aventură și neprevăzut .O poveste colorată ale cărei personaje sunt animăluțele de la o fermă.(Wikipedia)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s