Ea mi-a spus ”tăticule”

Când fiica mea Sara era în clasa a doua, i-am luat un birou de la un magazin specializat în mobilier nevopsit. Dar când a aflat că nu vom lua biroul acasă în ziua aceea, s-a supărat. ”Dar, tăticule, eu vroiam să-l luăm azi acasă.” Și meritul ei a fost că nu a bătut din picioare ca să ceară ceea ce dorea. Totuși, a recurs la ceva ca să-l determine e tatăl ei să se răzgîndească. ”Tăticule, nu crezi că am putea să-l vopsim noi?” ”Tăticule, te rog, hai să-l luăm acasă astăzi.” După puțin timp a dispărut și s-a întors cu brațele larg deschise, spunând frumos ce descoperise. ” Ia ghicește, tăticule. Va încăpea în spatele mașinii!” Faptul că ea măsurase portbagajul cu brațele ei mi-a înmuiat inima. Deși, argumentul hotărâtor a fost felul cum mi se adresase ….”Tăticule”.  Familia Lucado a dus biroul acasă chiar în ziua aceea.

Traducere Cristina Chirculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s