O chemare la curtoazie obişnuită. de Max Lucado

Poate că n-ai pus vreodată cuvântul curtenitor lângă Christos. Eu nu l-am pus până când am scris acest capitol.

Dar ştii cum nu remarci niciodată camioanele roşii cu cabina dublă până când prietenul tău spune că vrea unul la fel- apoi vezi o duzină din ele? Nu m-am gândit vreodată prea mult înainte la curtoazia lui Christos, dar pe măsură ce am început să privesc am realizat că Isus o face pe Emily Post să semene cu Archie Bunker.

El întotdeauna bate înainte de a intra. Nu trebuie s-o facă. El posedă inima ta. Dacă cineva are dreptul să dea buzna, Christos îl are. Dar nu o face. Acea lovitură uşoara blânda pe care o auzi? E Christos. „Iată, Eu stau la uşă şi bat”(Apoc. 3:20). Şi când răspunzi, El aşteaptă invitaţia de a trece pragul.

Şi când intră, întotdeauna aduce un dar. Unii aduc Chianti şi margarete. Christos aduce „darul Duhului Sfânt” (Fapte 2:38). Şi, în timp ce stă, el slujeşte. „Pentru că Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Marcu 10:45). Dacă îţi lipseşte şorţul, îl vei găsi la El. El serveşte oaspeţii în timp ce se aşează (Ioan 13:4-5). Nu va mânca până nu va mulţumi şi nu va pleca până când resturile nu sunt puse deoparte (Mat. 14:19-20).

El este atât de curtenitor încât să-ţi spună numele Său (Exod 3:15) şi să te cheme pe nume (Ioan 10:3). Şi când vorbeşti, El niciodată nu întrerupe. El ascultă.

El este chiar şi la timp. Niciodată mai târziu. Niciodată mai devreme. Dacă îţi verifici ceasul, este pentru că tu eşti pe itinerariul diferit. „Este un timp pentru toate” (Ecl. 3:1). Şi Christos rămâne în grafic.

Chiar deschide uşile pentru tine. Pavel a putut predica în Troa pentru că „Domnul a deschis o uşă”(2 Cor. 2:12). Când l-am întrebat pe tatal meu de ce bărbaţii ar trebui să deschidă uşile pentru femei, răspunsul său a fost un cuvânt: „respect”. Christos trebuie să aibă un respect mare pentru tine.

El bate înainte de a intra. El întotdeauna aduce un dar. Mâncarea este servită. Masa este curăţată. Mulţumirile sunt oferite. El îţi ştie numele şi ţi-l spune pe al Său, şi încă un lucru.

El trage scaunul pentru tine.  „El ne-a înviat împreună cu Christos şi ne-a aşezat împreună cu El în locurile cereşti”(Ef. 2:6).

Soţia mea are o inimă pentru mamele singure. Ea iubeşte să includă o văduvă sau o divorţată la masă când mergem la un restaurant. Pe parcursul anilor am remarcat o apreciere comună din partea lor. Ele iubesc când le trag scaunul. Mai mult decât o dată mi-au mulţumit în mod specific. O mama, în particular, îmi vine în minte. „Vai”, se roşi, ştergându-şi umezeala neaşteptată din ochi, „a trecut ceva timp de când cineva a făcut asta”.

A trecut ceva timp şi pentru tine? Oamenii pot fi aşa de nepoliticoşi. Înşfăcăm locurile de parcare. Uităm nume. Întrerupem. Uităm să ne facem apariţia. Ţi-ar folosi ceva curtoazie? A trecut ceva timp de când cineva ţi-a tras scaunul?

Atunci lasă-L pe Isus. Nu te grăbi cu acest gând. Primeşte curtoazia lui Christos. El este mirele tău. Oare nu-şi preţuieşte mirele, mireasa? Respectă mireasa? Onorează mireasa? Lasă-L pe Christos să facă ce tânjeşte să facă.

Pentru că în timp ce primeşti dragostea Sa, vei găsi că îţi este mai uşor s-o dai pe a ta. În timp ce meditezi la curtoazia Sa pentru tine, ţi se va părea potrivit să oferi acelaşi lucru.

From A Love Worth Giving
Copyright (Thomas Nelson, 2002)Max Lucado.

M.Z.

Publicitate