O ilustraţie a răbdării.

de Max Lucado.

Vino cu mine la Paris, Franţa, 1954. Elie Wiesel este corespondent pentru o gazetă evreiască. Un deceniu mai devreme a fost prizonier într-un lagăr de concentrare evreiesc. Un deceniu mai târziu avea să fie cunoscut ca autorul cărţii Night, relatarea câştigătoare de Premiu Pulitzer a Holocaustului. Într-un final avea să fie premiat cu Medalia pentru realizări a Congresului şi Premiul Nobel.

Dar în seara aceasta Elie Wiesel este un corespondent necunoscut de gazetă de 26 de ani. Este pe cale să-l intervieveze pe autorul francez Francois Mauriac, care este un creştin devotat. Mauriac este cel mai recent laureat francez pentru literatură şi un expert în viaţa politică franceză.

Wiesel apare la apartamentul lui Mauriac, nervos şi fumând ţigară după ţigară- emoţiile sale încă uzate din oroarea germană, încrederea sa ca scriitor înca la început.  Mauriac, cel mai în vârstă, încearcă să-l liniştească. Îl invită pe Wiesel înăuntru şi cei doi iau loc în camera mică. Înainte ca Wiesel să pună o întrebare, totuşi, Mauriac, un bun credincios romano-catolic, începe să vorbească despre subiectul său preferat: Isus. Wiesel devine agitat. Numele lui Isus este un deget apăsat pe rănile sale infectate.

Wiesel încearcă să redirecţioneze conversaţia însă nu reuşeşte. Este de parcă totul în creaţie conduce înspre Isus. Ierusalim? Ierusalimul este locul unde Isus a slujit. Vechiul Testament? Datorită lui Isus, Vechiul este acum îmbogăţit de Noul. Mauriac întoarce fiecare subiect înspre Mesia. Furia în Wiesel începe să se înfierbânte. Anti-semitismul creştin în care a crescut, straturile de durere de la Sighet, Auschwitz şi Buchenwald- totul izbucneşte. Îşi pune la loc stiloul, închide caietul de notiţe şi se ridică furios.

„Domnule”, adresându-se lui Mauriac care era încă aşezat, „vorbeşti despre Christos. Creştinii iubesc să vorbească despre El. Suferinţele lui Christos, agonia lui Christos, moartea lui Christos. În religia voastră, numai despre asta vorbiţi. Ei bine, vreau să ştiţi că acum zece ani, nu foarte departe de aici, am cunoscut copii evrei, fiecare suferind de o mie de ori mai mult, de şase milioane de ori mai mult decât Christos pe cruce. Şi noi nu vorbim despre ei. Puteţi înţelege asta, domnule? Nu vorbim despre ei.” (David Aikman, Great Souls: Six Who Changed the Century, Nashville: Word Publishing, 1998, p. 341-342.)

Mauriac este uimit. Wiesel se întoarce şi înaintează afară pe uşa. Maurice stă şocat, cu pătura sa de lână încă în jurul său. Tânarul reporter apasă pe butonul de la lift când Mauriac apare pe hol. Cu blândeţe atinge braţul lui Wiesel. „Vino înapoi,” îl imploră. Wiesel este de acord şi cei doi se aşează pe canapea. În acest moment Mauriac începe să plângă. Se uită la Wiesel dar nu spune nimic. Numai lacrimi.

Wiesel începe să-şi ceară scuze. Mauriac nu vrea să primească aşa ceva. În schimb, îl îndeamnă pe tânărul său prieten să vorbească. Vrea să audă despre asta- despre lagăre, trenuri, decese. Îl întreaba pe Wiesel de ce n-a pus acest lucru pe hârtie. Wiesel îi spune că durerea este prea aspră. A făcut un jurământ de tăcere. Bărbatul mai în vârstă îi spune să-l rupă şi să vorbească deschis.

După-amiaza i-a schimbat pe amândoi. Drama a devenit baza unei prietenii de-o viaţă. Ei au corespondat până la moartea lui Mauriac în 1970. „Îi datorez lui Francois Mauriac carierea mea,” a spus Wiesel… lui Mauriac trimiţându-i Wiesel primul manuscris al cărţii Night.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Mauriac ar fi lăsat uşa închisă?  L-ar fi condamnat careva? Tăiat de cuvintele ascuţite ale lui Wiesel, el ar fi putut deveni iritat de tânărul nervos şi s-ar fi putut bucura să scape de el. Dar nu a făcut-o şi nu a fost. A reacţionat hotărâtor, prompt şi iubitor. El a fost „încet la fierbere” Şi, pentru că a fost, o inimă a început să se vindece.

Pot să te îndemn să faci şi tu la fel?

„Dumnezeu este răbdător cu tine” (2 Petru 3:9). Şi dacă Dumnezeu este răbdător cu tine, nu poţi să transmiţi această răbdare şi la alţii? Binenţeles că poţi. Pentru că înainte ca dragostea să fie altceva:

Dragostea este răbdătoare.

M.Z.

Excerpted from A Love Worth Giving
W Publishing, 2002
Available for purchase at
MaxLucado.com

Anunțuri

3 răspunsuri la „O ilustraţie a răbdării.

  1. Este o dovada a capacitatii de rabdare,si a dorintei de a comunica,celui nemultumit ca doar dragostea Domnului Christos poate sa ajute si sa schimbe oamenii, dar mai ales pe cei ce au suferit.

  2. am primit de la dumneavoastra oferta de a face schimb de linkuri, sunt de acord, daca doriti pot sa pun si un banner cu site-ul dumneavoastra pe blogul meu 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s