Scufundă-te. 20 Martie

de Max Lucado. “Dar cel căruia i se iartă puţin, iubeşte puţin.” Luca 7:47 A crede că suntem complet şi pe veci eliberaţi de datorii este rareori simplu . Chiar dacă stăm înaintea tronului şi o auzim chiar din partea Regelui, noi tot ne îndoim. Ca urmare, mulţi sunt iertaţi puţin, nu pentru că harul Regelui [...]

Viaţa spirituală. 1 Februarie

de Max Lucado. „Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh” Ioan 3:6 Viaţa spirituală vine de la Duhul Sfânt. Părinţii poate ţi-au dat genele, dar Dumnezeu îţi dă har. Părinţii poate sunt responsabili pentru trupul tău, dar Dumnezeu are în control sufletul tău. Poate că tu ai trăsături [...]

Dumnezeu iubeşte inima smerită. 9 Decembrie

de Max Lucado. „Dumnezeu … dă har celor smeriţi.” Iacov 4:6 Apostolul Pavel a fost salvat printr-o vizită personală din partea lui Isus. El a fost răpit la ceruri şi a avut capacitatea de a învia morţii. Dar când El S-a prezentat, nu a menţionat niciuna din acestea. A spus simplu „Eu, Pavel, rob al [...]

Divinitatea a sosit într-un moment. 7 Decembrie

de Max Lucado. „…harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” Tit 2:11 În timp ce clipele trec, acel moment nu a fost diferit de celelalte … A venit şi s-a dus. A fost unul dintre nenumaratele momente care au marcat timpul de când eternitatea a devenit măsurabilă. Dar în realitate, [...]

O lege mai bună. 24 Noiembrie

de Max Lucado. „El este mijlocitorul unui nou legământ, pentru ca aceia care sunt chemaţi să poată primi moştenirea veşnică promisă” Evrei 9:15 Nu era nimic inferior în ceea ce priveşte religia evreilor. A fost dată de Dumnezeu şi scrisă de mâna lui Dumnezeu. Fiecare principiu, regulă, şi ritual avea o semnificaţie bogată. Vechiul Testament [...]

Rămâneţi tari în harul lui Dumnezeu. 16 Noiembrie

de Max Lucado. “Acesta  este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneţi în el!” 1Petru 5:12 Când urcăm dealul, ne mişcăm picioarele cu greu. Inimi obosite, rănite care luptă cu greşeli nerezolvate. Oftaturi de îngrijorare. Lacrimi de frustrare. Explicaţii raţionale. Gemete de îndoială … Isus stă pe dealul cel mai arid şi aşteaptă cu mâinile întinse [...]

Încurajaţi-vă unul pe altul. 24 Octombrie

de Max Lucado. “Să nu vă iasă din gură nici un cuvânt stricat, ci numai ceea ce este folositor pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.” Efeseni 4:29 Tu ai capacitatea de a întări o persoană, cu ajutorul cuvintelor tale. Cuvintele tale sunt pentru sufletul lor ceea ce este [...]

Încrede-te în El. 16 Septembrie

de Max Lucado. Însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit şi Care ne-a dat, prin harul Său, o încurajare veşnică şi o nădejde bună,  să vă încurajeze inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 2 Tesaloniceni 2:17 Dumnezeu îi iubeşte pe cei care care au nevoie [...]

Cum s-ar putea? 9 Septembrie.

de Max Lucado. “Cum s-ar putea ca noi, care am murit faţă de păcat, să continuăm să trăim în el?!” Romani 6:2 Cum s-ar putea ca noi, care am fost făcuţi neprihăniţi, să nu trăim o viaţă neprihănită? Cum s-ar putea ca noi care am fost iubiţi, să nu iubim? Cum s-ar putea ca noi, [...]

Scufundat în har. 15 Iulie

de Max Lucado. “Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, de aceea noi suntem bucuroşi.” Psalmii 126:3 Tu nu ai fost doar stropit cu iertare. Ţie nu doar ţi s-a presărat har peste tine. Nu ai fost doar pulverizat cu bunătate. Tu ai fost scufundat în ea. Tu ai fost afundat în îndurare. Tu eşti [...]

Salvarea lui Dumnezeu. 8 Iulie.

de Max Lucado. Dragostea constă în aceasta: nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 1 Ioan 4:10 Te rog, ia aminte: salvarea este Dumnezeu-oferit, Dumnezeu-conducător, Dumnezeu-împuternicit şi Dumnezeu-originea. Darul nu este de la om la [...]

Să fii salvat prin har. 17 Iunie

de Max Lucado. „…darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 6:23 Unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut este să fi salvat prin har. Există ceva înăuntrul nostru care reacţionează la darul lui Dumnezeu. Ne silim în mod ciudat să creăm legi, sisteme şi reguli care ne vor face [...]

El este bun. 4 Iunie.

de Max Lucado. “pentru ca, în veacurile care vin, să-Şi arate nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi în Cristos Isus.” Efeseni 2:7 Dumnezeu ştie totul despre tine, totuşi El nu întoarce spatele bunătăţii faţă de tine.  Oare, cunoscând toate secretele tale,  Şi-a retras El vreo promisiune sau vreun dar? Nu. [...]

Trei declaraţii.12 Ianuarie

de Max Lucado. „Acceptaţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-a acceptat Christos” Romani 15:7 Harul face trei declaraţii. Preocuparea faţă de păcatele mele este responsabilitatea lui Dumnezeu. Mă pocăiesc, mărturisesc, însă numai Dumnezeu mă poate ierta. (Şi o face.)… Preocuparea faţă de aproapele meu este responsabilitatea lui Dumnezeu. Trebuie să vorbesc; Trebuie să mă rog; [...]

Mântuirea mea este despre El. de Max Lucado

Cine s-ar uita la crucea lui Christos şi ar spune, “Treabă bună, Isus. Îmi pare rău că nu ai terminat-o, însă o sa iau eu frâiele.“? Îndrăznim să punem la îndoiala încoronarea lucrării lui Dumnezeu? Îndrăznim să gândim că cerul are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Legalismul îl micşorează pe Dumnezeu şi [...]

  • Introdu adresa ta de email pentru subscrieri "Max Lucado România", apoi confirmă de pe propriul email. (gratis)

    Join 173 other followers

  • http://www.box.net/static/flash/widget_player.swfhttp://www.box.net/static/flash/widget_player.swf
  • Copyright UpWords®

    Lucrarea lui Max Lucado există pentru singurul scop de a încuraja pe alții să se aproprie mai mult de Isus Christos. Toate drepturile asupra materialelor de pe acest blog aparțin UpWords®. Orice reproducere - integrală sau parțială -, promovare sau republicare este permisă doar cu acordul administratorului "Max Lucado România", specificandu-se sursa inițială și cea finală.
  • Id Messenger

    maxlucadoromania
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 173 other followers