Săptămâna aceasta lumea a fost altfel. Pentru scurt timp ea a fost schimbată. Praful magic al Crăciunului a strălucit pe obrajii omenirii un moment, amintindu-ne ce merită să ai şi ceea noi am intenţionat să fim. Am uitat de obligaţiile noastre de a câştiga, de a fi curtenitori şi de a ne război. Am pus deoparte scările şi bârnele, ne-am pus în cui cronometrele şi armele. Am ieşit de pe pistele de întrecere şi parcurile de distracţii şi am privit către Steaua Betleemului. Ne-am amintit că Isus a venit pe lume ca un copilaş, născut în iesle.
Aş dori să sugerez să ne amintim că El încă mai vine. El vine la acei ce sunt la fel de mici ca şi Copilaşul Mariei şi la fel de săraci ca şi Fiul tâmplarului. El vine la cei ce sunt la fel de tineri ca adolescentul Nazarinean şi la fel de uitaţi ca şi un copil neînsemnat dintr-un sat necunoscut. El vine la cei ce sunt la fel de ocupaţi ca şi Cel mai mare fiu al unei mari familii , la cei ce sunt la fel de stresaţi ca şi Conducătorul ucenicilor neliniştiţi, la cei ce sunt la fel de obosiţi ca Cel ce nu are o pernă pe care să-şi pună capul.
El vine şi ne oferă ca dar pe El Însuşi.
Apusurile de soare ne iau respiraţia. Albastrul din Caraibe ne linişteşte inimile. Bebeluşii noi născuţi ne stârnesc lacrimi. Dragostea durabilă ne împodobesc vieţile. Dar să dăm la o parte toate acestea – apusurile, oceanele, bebeluşii gângurind, şi tandreţea inimilor – şi să rămânem în Sahara, şi tot avem motive să dansăm pe nisip. De ce? Fiindcă Dumnezeu este cu noi.
El încă mai vine. El încă mai vorbeşte.
trad. Cristina Chirculescu
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
