Dumnezeu. O, Dumnezeu-copil. Cel mai frumos copil al Cerului. Conceput prin unirea harului divin cu decăderea noastră. Somn uşor.
Somn uşor. Culcat în frigul nopţii strălucitoare de diamante. Somn uşor, căci furia deja foşneşte în apropiere. Bucură-Te acum de liniştea pătuţului, pentru că zgomotul confuziei murmură în viitorul Tău. Savurează dulcea siguranţă a braţelor mele, pentru că în curând vine o zi când eu nu te voi mai putea proteja.
Odihnă plăcută, mânuţe mici. Deşi Tu aparţii unui Rege, Tu nu vei atinge satinul şi nu vei avea aur. Nu vei ţine condeiul, şi nu vei îndruma penelul. Nu, căci mânuţele Tale mici sunt puse deoparte pentru lucrări mai preţioase: să atingă rana deschisă a unui lepros, să şteargă lacrima obosită a unei văduve, să sfâşie pământul grădinii din Gheţimani.
Mâinile Tale, atât de mici şi delicate, atât de albe – s-au strâns într-un pumn de copil. Ele nu sunt destinate să ţină un sceptru sau să facă semn mulţimii de la un balcon. Ele sunt puse deoparte pentru a fi străpunse pe o cruce romană.
Dormiţi adânc, ochişori mici. Dormiţi atât cât mai puteţi. Pentru că în curând ceaţa se va ridica şi voi veţi vedea mizeria pe care noi am făcut-o pământului creat de Tine.
O, ochii ce vor vedea cel mai întunecos adânc al iadului şi prinţul lui hidos… Dormiţi ochişori, vă rog, dormiţi; dormiţi acum cât mai puteţi.
Stai liniştită, guriţă mică. Stai liniştită, gură prin care veşnicia va vorbi. Limbuţa care în curând va chema la judecată morţii, care va defini harul, care va reduce la tăcere prostia noastră.
Buze ca bobocul de tradafir – pe care e aşezat al Stelei sărut al iertării pentru cei care cred în Tine, şi sărutul morţii pentru acei ce te neagă – staţi liniştite.
Şi picioruşe mici care încap în palma mea, odihniţi-vă. Pentru că vă aşteaptă drumuri grele de parcurs.
Odihniţi-vă, picioruşe. Odihniţi-vă astăzi, pentru că mâine s-ar putea să mergeţi cu putere. Odihniţi-vă. Pentru că milioane de oameni vor merge pe urmele voastre.
Şi inimioară mică ….. inimă sfântă …care pompează sângele vieţii prin univers: de căte ori ţi-am frânt-o noi oare?
Vei fi sfâşiată de spinii acuzaţiilor noastre. Vei fi devastată de cancerul păcatelor noastre. Vei fi fărâmiţată sub povara greutăţii durerilor tale. Şi vei fi străpunsă de lancea respingerii noastre.
Totuşi, în acea străpungere, în acea ultimă sfâşiere a muşchilor şi cărnii, în acel final aflux de sânge şi apă, Tu îţi vei găsi odihna. Mâinile Tale vor fi eliberate, ochii Tăi vor vedea dreptatea, buzele Tale vor zâmbi, şi picioarele Tale Te vor duce acasă.
Şi Te vei odihni din nou – de data aceasta în braţele Tatălui Tău Ceresc.
traducere: Cristina Chirculescu
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
