Cât de bun eşti tu? Care este coeficientul tău de bunătate? Când ai făcut ultima oară ceva bun pentru cineva din familia ta – de ex. să aduci o pătura, să cureţi masa, să faci cafeaua- fără să ţi se ceară?
Gândeşte-te la scoala sau la locul tău de muncă. Ce persoană este cea mai trecută cu vederea ori evitată? Un student timid? Un angajat ţâfnos? Poate că el nu cunoaşte limba. Poate că ea nu se integrează. Eşti bun cu această persoană?
Inimile bune sunt bune întrun mod discret. Ele lasă loc maşinii prinse în trafic şi tânăra mamă cu cei trei copii ai săi înaintează în rând la ghişeu. Ele adună lada de gunoi a vecinului care s-a împrăştiat în stradă. Şi ele sunt bune mai ales la biserică. Ele înţeleg că poate cea mai nevoiaşă persoană pe care ar întâlni-o toată săptămâna este cea care stă în picioare în foaier ori cea aşezată pe rândul din spatele lor în închinare. Pavel scrie „Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă”(Gal. 6:10).
Şi, aici este o provocare – cum rămane cu duşmanii tăi? Cu şeful care te-a concediat sau soţia care te-a părăsit. Presupune că i-ai surprinde cu bunătate? Nu-i uşor? Nu, nu este. Însă mila este cel mai adânc gest al bunătăţii. Pavel le egalizează pe cele două. „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Isus a spus:
Iubiţi-vă duşmanii, faceţi-le bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă… Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine?… Voi însă, iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine şi împrumutaţi fără să mai aşteptaţi nimic în schimb! Astfel rasplata voastră va fi mare şi veţi fi fii ai Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nerecunoscători şi cu cei răi. Fiţi milostivi, tot aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv. (Luca 6:27-28, 32, 35-36)
Bunătate acasă. Bunătate în public. Bunătate la biserică şi bunătate faţa de duşmanii tăi. Ca şi acoperită gama, nu crezi? Aproape. Altcineva are nevoie de bunătatea ta. Cine să fie acela? Tu.
Pentru că El este aşa de bun cu noi, putem să fim puţin mai buni cu noi înşine? Oh, dar nu mă cunoşti, Max. Nu îmi ştii greşelile şi gândurile. Nu îmi ştii tânguirile mormăitului şi plângerile murmurului meu. Nu, nu ştiu, dar El ştie. El ştie totul despre tine şi totuşi nu-Şi reţine bunătatea faţă de tine. El, cunoscând toate secretele tale, a retras vreo promisiune sau a cerut înapoi vreun dar?
Nu, el este bun cu tine. De ce nu eşti bun cu tine însuţi? El îţi iartă greşelile. De ce nu faci şi tu la fel? El crede că ziua de mâine merită trăită. De ce să nu fii de acord? El crede în tine îndeajuns ca să te numească ambasadorul Său, urmaşul Său, chiar copilul Său. De ce să nu iei acest sfat şi să-l crezi în tine însuţi?
Fii bun cu tine. Dumnezeu crede că meriţi bunătatea Sa. Şi El este un bun judecator al caracterului.
From A Love Worth Giving
Copyright (Thomas Nelson, 2002)Max Lucado.
2 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
[...] M.Z. Abonează-te prin e-mail. [...]
[...] M.Z. Postat in Devoţionale săptămânale.. Lasă un comentariu » [...]